Eminescu ar fi câştigat 800 de euro pe lună, dacă ar fi fost contemporan cu noi

Data publicării:
15012013 20eminescu-43936

Volumele care se vând anual în România sub semnătura marelui poet, aproximativ 60.000 de bucăţi, aduc încasări de 130.000 de euro.

Asta înseamnă că Eminescu, deşi este considerat cel mai bine vândut autor din toate timpurile, ar fi încasat sub 1.000 de euro lunar din drepturile de autor aferente operelor lui, în contextul în care vânzările operelor lui Eminescu au crescut în ultimii doi ani cu o medie de șapte procente, dar nu datorită dorinţei românilor de a-l lectura pe marele poet, ci datorită exigenţelor sporite de la examenul de Bacalaureat.

Acestea i-au determinat pe elevi să cumpere mai multe cărţi din programa şcolară. Aşa s-a ajuns din păcate ca volumele de poezii să fie cumpărate doar de elevi sau de părinţi, însă tot pentru copii.

Acesta este însă şi un dezavantaj. Criticii literari consideră că Eminescu şi-a pierdut atracţia la public pentru că a devenit autor obligatoriu în programa şcolară.

Vânzările volumelor marelui poet sunt detronate în zilele noastre de exemplu de scriitorul Mircea Cărtărescu. Altfel stăteau lucrurile înainte de revoluţie. Chiar după după 1960, spun criticii literari, în planurile celor 14 edituri de stat de la acea vreme era obligatoriu să existe cel puţin un titlu din Eminescu în fiecare an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...