Unitatea 2 a cetralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional. Al doilea incident într-o lună

Data publicării:
Centrala nucleară de la Cernavodă.
Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă: O unitate s-a deconectat automat de la sistemul energetic. Foto: Agerpres

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional miercuri seara, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică, a anunţat joi Nuclearelectrica. Funcţiile de securitate nucleară ale unităţii nu au fost afectate.

"Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii", spun reprezentanţii societăţii, potrivit Agerpres.

Aceştia subliniază că deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător.

Un incident similar a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni.

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unităţile 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW, aceste reactoare asigurând aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita