Spaniolii vor proiecta drumul expres Bacău - Pașcani

Data actualizării: Data publicării:
Spanish Transport Strike Blockades Border To France
Foto: Guliver/GettyImages

Compania de Drumuri a desemnat zilele trecute câștigătorul licitației de proiectare pentru sectorul Bacău-Pașcani, acesta fiind ultimul sector al viitorului drum expres Ploiești – Pașcani, care va lega mai multe municipii importante din Muntenia și Moldova.

Firma spaniolă Acciona va realiza studiul de fezabilitate dar și proiectul tehnic ale viitorului sector de drum expres Bacău – Pașcani în cadrul unui contract câștigat zilele trecute potrivit unor membri ai formului dedicat infrastructurii de transport peundemerg.ro. Purtătorul de cuvânt al companiei a confirmat joi informația, a spus că nu există contestații și că semnarea contractului va avea loc cel mai probabil la jumătatea lunii viitoare.

Firma în cauză este parte a unui conglomerat spaniol cu afaceri în infrastructura de transport, apă și energie și va avea la dispoziție doi ani pentru efectuarea proiectului.

După realizarea acestuia vor putea începe lucrările de construire.

Scoaterea la licitație nu doar a studiului de fezabilitate ci a întregului proiect reprezintă o schimbare de strategie a Companiei de Drumuri care astfel va avea șansa să obțină prețuri mai bune in viitor la licitația pentru construirea propriu-zisă dar și să se lovească de mai puțin probleme, privind rețelele de utilități, exproprierile necesare etc.

Proiectarea celelorlalte trei sectoare ale drumului expres anume Ploiești – Buzău, Buzău – Focșani și Focșani – Bacău Sud va fi realizată de firma autohtonă Consitrans, cea mai mare firmă românească de proiectare și consultanță în domeniu.

Istoria proiectului este lungă.  Licitațiile pentru cele patru loturi au fost lansate în noiembrie 2016, adică acum aproape 2 ani de zile. Ofertele au fost deschise, într-un final, abia în perioada iulie-august 2017, iar de atunci CNAIR s-a bătut prin instanțe cu participanții la licitație și apoi s-a chinuit să evalueze ofertele mai bine de un an.

Lungimea sectorului Bacău- Pașcani este de 82 de kiometri iar valorea estimată a contractului, fără TVA, poate ajunge la 32,47 milioane lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...