Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit duminică în Nepal

Data publicării:
Avion prăbușit Nepal
Accidentul aviatic cu 72 de morți din Nepal s-a produs după o eroare a piloților. Foto: Profimedia Images

Echipele de salvare au găsit luni cele două cutii negre ale avionului prăbuşit duminică în Nepal, au anunţat oficialităţile locale, transmite Reuters.

Incidentul soldat cu cel puţin 68 de morţi este cea mai mare tragedie aeriană din ultimii 30 de ani din această ţară, scrie Agerpres.

Informaţiile din CVR (cockpit voice recorder) şi FDR (flight data recorder) îi vor ajuta pe anchetatori să afle cauza prăbuşirii chiar înainte de aterizare a avionului ATR 72, ce avea la bord 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Avionul decolase de la Kathmandu şi urma să aterizeze în oraşul Pokhara, situat la circa 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză.

Teknath Sitaula, oficial al aeroportului Kathmandu, a declarat că cele două cutii negre „sunt în stare bună, cel puţin aşa par din exterior”.

Operaţiunile de căutare au fost îngreunate de vremea nefavorabilă şi de terenul accidentat din zona căderii avionului; până în prezent au fost recuperate 68 de corpuri. Avionul transporta 57 de nepalezi, cinci indieni, patru ruşi, doi sud-coreeni, un argentinian, un irlandez, un australian şi un francez.

Aproximativ 350 de persoane au murit începând din anul 2000 din cauza prăbuşirii avioanelor sau elicopterelor în Nepal, ţară unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri muntoase din lume, inclusiv Everest, şi unde condiţiile meteorologice se pot schimba brusc.

Autorităţile de la Kathmandu au decretat luni, 16 ianuarie, zi de doliu naţional şi au creat o comisie specială care va investiga dezastrul şi va recomanda măsuri pentru a se evita asemenea incidente în viitor. 

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri