China va impune o zonă de interdicție aeriană în apropierea Taiwanului în timp ce se „pregătește să lanseze un război”

Data publicării:
pilot al forțelor aeriene chineze ia parte la exercițiile militare din jurul Taiwanului
„China a pus bazele în mod unilateral unei zone de interdicție aeriană la intersecția mai multor rute internaționale pentru a restricționa zborurile pe motiv că [desfășoară] 'activități spațiale'”, a transmis Ministerul Transporturilor din Taiwan. Foto: Profimedia Images

China se pregătește să impună o zonă de interdicție aeriană la nord de Taiwan după ce și-a încheiat exercițiile militare desfășurate în jurul insulei timp de trei zile, informează The Telegraph. „Ei par să încerce să fie pregătiți să lanseze un război împotriva Taiwanului”, a avertizat și ministrul taiwanez de externe Joseph Wu.

Restricțiile ar urma să intre în vigoare din 16 aprilie, regiunea afectată intersectând zona de identificare a apărării antiaeriene a Taiwanului, potrivit ministerelor Apărării și Transporturilor.

„China a pus bazele în mod unilateral unei zone de interdicție aeriană la intersecția mai multor rute internaționale pentru a restricționa zborurile pe motiv că [desfășoară] 'activități spațiale'”, a transmis Ministerul Transporturilor din Taiwan.

Interdicția zborurilor, despre care guvernul chinez nu a specificat cum se va asigura că este respectată, este de așteptat să dureze doar 27 de minute, de la 9:30 a.m. până la 9:57 a.m. în ziua de duminică - o perioadă mult mai scurtă decât cea raportată inițial de Reuters: 16-18 aprilie.

exerciții militare ale armatei chineze în jurul Taiwanului
Zonele de interdicție aeriană ar urma să afecteze între 60% și 70% din zborurile efectuate între Asia de Nord-Est și Asia de Sud-Est, precum și zborurile dintre Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și America de Nord. Foto: Profimedia Images

Zonele de interdicție aeriană ar urma să afecteze între 60% și 70% din zborurile efectuate între Asia de Nord-Est și Asia de Sud-Est, precum și zborurile dintre Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și America de Nord.

Restricțiile vin după mai bine de o săptămână în care China a luat măsuri dure ca răspuns la vizita președintelui taiwanez în California, acolo unde s-a întâlnit cu șeful Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy.

Xi a ordonat armatei să fie pregătită să invadeze Taiwanul

„Priviți la exercițiile militare și, de asemenea, la retorica lor, ei par să încerce să fie pregătiți să lanseze un război împotriva Taiwanului”, a spus ministrul Wu într-un interviu pentru CNN. „Guvernul taiwanez consideră amenințarea militară a Chinei ca ceva ce nu poate fi acceptat și îl condamnăm”.

taiwan-armată
„Priviți la exercițiile militare și, de asemenea, la retorica lor; ei par să încerce să fie pregătiți să lanseze un război împotriva Taiwanului”, a spus ministrul taiwanez de externe. Foto: Profimedia Images

Potrivit unei analize a serviciilor americane de informații, Xi ar fi dat ordin armatei chineze să fie pregătită pentru o invazie a Taiwanului până în 2027.

„Liderii chinezi se vor gândi de două ori înainte să decidă să folosească forța împotriva Taiwanului”, a spus Wu. „Și indiferent dacă este 2025 sau 2027 sau chiar și după, Taiwanul pur și simplu trebuie să fie pregătit”.

tancuri-taiwan
Potrivit unei analize a serviciilor americane de informații, Xi ar fi dat ordin armatei chineze să fie pregătită pentru o invazie a Taiwanului până în 2027. Foto: Profimedia Images

Beijingul a descris exercițiile militare recent efectuate drept „un avertisment serios împotriva colaborării dintre forțele separatiste ale Taiwanului și forțe străine” și ca „o mișcare necesară pentru apărarea suveranității naționale și a integrității teritoriale”.

„China nu poate dicta Taiwanului cum să își facă prieteni. Și China nu poate dicta cum prietenii noștri vor să ofere sprijin Taiwanului.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri