În acea sumbră lună de decembrie din anul 1914, printre noroaie, sânge și haosul Primului Război Mondial, cel mai teribil conflict militar al omenirii de până atunci, mai multe armistiții spontane extraordinare s-au produs de-a lungul Frontului de Vest, acolo unde trupele germane și cele alte aliaților se aflau într-o luptă sângeroasă. În anii ’60, jurnaliștii BBC au vorbit cu unii dintre soldații care, în acea excepțională perioadă de Crăciun au decis să pună armele jos.
În ajunul Crăciunului din 1914, soldatul britanic Graham Williams, din a cincea brigadă de infanteriști din Londra, a încetat să privească cu teamă dincolo de „zona nimănui” dintre cele două tranșee, spre amplasamentul german.
Deja îndurase luni întregi de lupte brutale, vărsare de sânge și distrugeri care au caracterizat Primul Război Mondial, când ceva remarcabil s-a întâmplat:
„Dintr-o dată, lumini au apărut de-a lungul tranșeului german, iar soldații inamici au început să cânte «Stille Nacht, heilige Nacht»”. M-am trezit, același lucru l-au făcut și celelalte santinele și toți am mers să-i trezim pe ceilalți să vedem ce se întâmplă , și-a adus Williams aminte într-un dialog cu BBC de acum peste 60 de ani.
Vocile se puteau auzi peste tot, dincolo de „teritoriul nimănui” (n. red. eng. – No Man’s Land), cântece familiare eliminând barierele de limbă și aducând o reamintire muzicală a umanității comune a celor de ambele părți ale frontului.
„Și-au terminat colindele și apoi noi i-am aplaudat și ne-a venit ideea de a răspunde într-un fel. Așa că am răspuns cu «The First Noel»”.
„Războiul, în acel moment, s-a oprit complet”
Este greu de găsit originile Armistițiului de Crăciun din 1914 – a părut să se declanșeze spontant în mai multe locuri de pe Frontul de Vest.
Nu a existat un armistițiu uniform sau general, ci doar mai multe evenimente localizate în multiple locuri. Pentru unii dintre soldații din tranșee, el a durat câteva ore. În alte zone, a durat până pe 26 decembrie, iar în unele și mai izolate până de Anul Nou.
În alte părți ale Frontului de Vest, nu s-a întâmplat deloc. În jur de 77 de soldați britanici au fost uciși în luptă, în ziua de Crăciun din 1914.
Pentru colonelul Scott Shepherd, pe-atunci un ofițer de rang inferior, luptele din apropierea orășelului Armentieres din nordul Franței au părut că au reînceput aproape accidental. La răsărit, în dimineața de Crăciun, „teritoriul nimănui” era acoperit de o ceață densă - „atât de groasă că nu puteai să-ți vezi mâna în fața ta”, și-a adus el aminte.
S-a luat decizia să se profite de avantajul dat de vreme pentru a reface tranșeele. În timp ce soldații umpleau saci cu nisip și încercau să repare parapetul, ceața a început să se risipească.
„Ceața s-a ridicat incredibil de repede. Iar de-a lungul liniei frontului am putut să vedem că germanii făceau același lucru pe care îl făceam și noi. Ne-am uitat unii la alții vreme de câteva momente, iar doi dintre soldații noștri s-au dus spre ei. S-au întâlnit, și-au strâns mâinile, au făcut schimb de țigarete, au vorbit. Războiul, în acel moment, s-a oprit complet”.
Generalul Walter Congreve, care a condus brigada de pușcași, i-a scris soției sale în ziua de Crăciun, descriind armistițiul ca pe o „situație extraordinară”.
Pentru că tranșeele erau atât de apropiate, soldații au putut să strige unii la alții, salutându-se și cerând o zi de armistițiu. „Unul dintre oamenii noștri s-a ridicat peste parapet și a văzut că un german face același lucru. Amândoi au ieșit, iar apoi și alții au venit să facă schimb de țigarete și să cânte colinde”.
Armistițiul a permis unora dintre soldați momente de respiro pentru a-și recupera morții și a-i înmormânta. Oameni care până atunci se omorau între ei, schimbau acum țigarete, mâncare și suveniruri de acasă. Există inclusiv detalii legate de niște meciuri spontane de fotbal, care au avut loc între tranșee.
Colonelul german Johannes Niemann, locotenent în al 33-lea regiment din Saxonia, a fost unul dintre soldații care au participat la aceste jocuri de fotbal.
„Dintr-odată, un «Tommy» (poreclă dată de germani soldaților britanici în timpul secolului al XIX-lea și care a devenit populară în timpul Primului Război Mondial – n. red.) a venit cu o minge de fotbal. Am juca un meci pe care germanii l-au câștigat cu 3 la 2”, a spus el.
O ultimă zvâcnire de umanitate într-un război „industrial”
Nimic care să semene cu aceste evenimente extraordinare nu a mai avut loc pe parcursul Războiului, până la finalul acestuia, în 1918.
Liderii militari au fost luați prin surprindere de armistiții și de camaraderia neașteptată care s-a format între soldații inamici. Speriați că astfel de evenimente ar putea să erodeze voința de a lupta a trupelor lor și că ar putea să submineze efortul de război, conducerile militare au luat măsuri pentru a se asigura că ele nu mai au loc.
De ambele părți au existat ordine ferme pentru soldați să „nu mai fraternizeze cu dușmanul” și s-au formulat amenințări cu curtea militară. Ofițerilor li s-a spus să deschidă focul împotriva soldaților inamici care se apropie de tranșee, iar situațiile pașnice între militare au dispărut.
Războiul a repornit cu brutalitate, iar evenimentele groaznice au escaladat cu o forță extraordinară. Crăciunul următor, mitralierele au fost programate deliberat să acopere orice colinde.
„Un efect profund asupra oamenilor”
Armistițiul de Crăciun din 1914 nu a schimbat în niciun fel cursul războiului, dar faptul că el s-a întâmplat este pur și simplu miraculos, spune istoricul Dan Snow.
„Armstițiul a fost un moment nesperat de umanitate individuală într-un război al birocrațiilor, mașinăriilor și exlozibililor”, a spus el. A avut, de asemenea, un efect profund asupra oamenilor, precum Colonelul Sott Sheperd.
Pentru un moment scurt, soldații de cele două prărți ale frontului s-au văzut unii pe alții ca tați, frați și fii care vor să se întoarcă acasă la cei dragi, și nu ca pe fețe necunoscute care trebuie ucise.
„Mulți dintre ei vorbeau engleză. Și-au exprimat neplăcerea față de război. Nu erau agresivi deloc, unii dintre ei au spus că au fost la Londra, în Anglia. Ne-au dat toate semnele că se bucurau să vorbească cu noi”, a spus el.
Editor : Adrian Dumitru
