Ecuador a trimis 4.000 de soldați și polițiști ca să-l extragă pe șeful grupării "Los Choneros" dintr-o închisoare

Data actualizării: Data publicării:
F3WF01sWQAAFVZF
Sursa foto: X / Guillermo Lasso

Aproximativ 4.000 de soldați și polițiști au intrat sâmbătă în închisoarea nr.8 din Ecuador ca să caute un puternic șef de bandă care l-ar fi amenințat recent pe candidatul prezidențial ucis săptămâna trecută, informează Yahoo News, care citează AFP. "Fito" a fost ulterior transferat la o închisoare de maximă securitate.

Ecuador se află în stare de urgență după asasinarea lui Fernando Villavicencio.

Actualul președinte, Guillermo Lasso, a dat vina pe crima organizată, iar Villavicencio a spus în trecut că a primit amenințări cu moartea de la Jose Adolfo Macias, alias "Fito", șeful grupării "Los Choneros".

Sâmbătă dimineață, în zori, soldații și polițiștii bine în armați au intrat în închisoarea nr.8, în Guayaquil, unde "Fito" își ispășește pedeapsa.

Imagini din timpul operațiunii au fost publicate de președintele Lasso pe rețeaua socială X, fostă Twitter, iar în ele apare un bărbat masiv, cu barbă, prins de gardieni și întins pe jos.

"Fito" se afla închis din 2011 și a fost ridicat de soldați.

Cu o săptămâna înainte să fie asasinat, Fernando Villavicencio a spus că "Fito" l-a amenințat.

Liderul Los Choneros ispășește o pedeapsă de 34 de ani de închisoare pentru crimă organizată, trafic de droguri și crimă.

Șase columbieni au fost arestați de autoritățile din Ecuador în legătură cu uciderea lui Fernando Villavicencio, dar nu se știe până acum cine i-a angajat sau plătit.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...