Galerie Foto Explozie puternică lângă Moscova, din cauza unor acumulări de gaze. O persoană a murit, iar alte două sunt prinse sub dărâmături

Data publicării:
explozie intr-o cladire din apropiere de moscova
O persoană a murit şi alte două se află sub dărâmături, în urma unei explozii în apropiere de Moscova: Profimedia Images

O persoană a murit şi alte două se află sub dărâmături, în urma unei explozii, care a avut loc miercuri, fiind provocată de acumulări de gaze, într-o clădire rezidenţială cu mai multe etaje din oraşul Balaşiha, în apropiere de Moscova, scrie Reuters, care citează agenţia de ştiri controală de stat RIA.

O persoană a murit şi alte două se află sub dărâmături, în urma unei explozii în apropiere de Moscova: Profimedia Images
O persoană a murit şi alte două se află sub dărâmături, în urma unei explozii în apropiere de Moscova: Profimedia Images

Potrivit guvernatorului regional din Moscova, Andrei Vorobiev, explozia a avut loc în jurul orei 8.20, ora Moscovei (5.20 GMT). Etajele trei, patru şi cinci ale clădirii s-au prăbuşit şi cel puţin zece apartamente au fost avariate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fotografiile şi filmările care circulă pe reţelele sociale arată o clădire rezidenţială cu nouă etaje cu mai multe niveluri grav avariate şi dărâmături pe gazonul din faţa imobilului.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...