Cel puțin 12 persoane decedate și peste 50 dispărute, după o alunecare de teren provocată de precipitații extreme în R.D. Congo

Data publicării:
Alunecare de teren în Congo provoaca decese
Precipitaţiile extreme au devenit mai frecvente în Africa din cauza temperaturilor în creştere. Foto: Shutterstock

Cel puţin 12 persoane au murit şi peste 50 sunt în continuare date dispărute după ce ploile torenţiale au provocat prăbuşirea unei ravene în apele unui râu din sud-vestul Republicii Democratice Congo, a precizat duminică un oficial local şi lider al societăţii civile, informează Agerpres, potrivit Reuters.

Alunecarea de teren a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, aproximativ la orele prânzului, în Dibaya Lubwe, o comună din provincia Kwilu. Aceasta a produs o cascadă de noroi şi resturi care s-au prăbuşit pe malurile râului Kasai, unde era andocată o barcă, iar mai mulţi oameni spălau rufe.

Felicien Kiway, guvernatorul interimar al provinciei congoleze a spus că 12 trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub pământ până la această oră, dintre care nouă femei şi trei bărbaţi, inclusiv un bebeluş. Acesta a precizat că: „Circa 50 de persoane sunt date dispărute, dar vom continua căutarea prin nămol'', adăugând că şansele de a descoperi supravieţuitori sunt slabe, întrucât incidentul s-a produs în urmă cu peste 12 ore.

Arsene Kasiama, coordonatorul unei asociaţii a societăţii civile, a spus că alunecarea de teren a afectat şi oameni care îşi făceau cumpărăturile într-un magazin. El a anunţat un bilanţ de 11 decese, şapte supravieţuitori grav răniţi şi peste 60 de persoane date în continuare dispărute.

Infrastructura deficitară și planificarea urbană defectuoasă de pe teritoriul R.D. Congo sporesc vulnerabilitatea comunităţilor în faţa precipitaţiilor extreme, care au devenit mai intense şi mai frecvente în Africa din cauza temperaturilor în creştere, potrivit experţilor în climă.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
Pensionar cu 8.500 lei pensie după 34 ani munciți. De ce la recalculare va avea 1.750 lei mai puțin?
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”