Cel puțin 40 de morți într-un atac sinucigaș la luxosul Uranus Wedding Palace din Kabul

Data publicării:
atentat kabul

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte 60 rănite, într-un atentat sinucigaş la o adunare religioasă care sărbătorea naşterea profetului Mahomed marţi, la Kabul, au anunţat oficiali afgani, relatează BBC News.

”Explozia a avut loc la Uranus Wedding Palace, unde s-au reunit ulemale pentru a sărbători în această zi naşterea profetului”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Basir Mujahid.

Atacul este unul dintre cele mai grave din ultimele luni. Atât Statul Islamic, cât și talibanii au revendicat atacurile teroriste din ultimul an, din Afganistan.

Cel puțin 1.000 de persoane se aflau în sala respectivă, la momentul exploziei.

Ministerul Apărării a confirmat informaţia, subliniind că ”ulemale venite din toată ţara şi public participau la ceremonie” în sala de festivităţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri