Gruparea Statul Islamic a executat aproape 2.000 de persoane în şase luni

Data publicării:
Militanti parada Statul Islamic Mosul-AFP Mediafax Foto--

Foto: Mediafax

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a putut să documenteze execuţia a 1.878 de persoane de către Statul Islamic, în Siria, de când (gruparea) şi-a anunţat "califatul", pe 29 iunie, şi până pe 27 decembrie”, anunţă ONG-ul, care dispune de o reţea de surse civile, medicale şi militare, potrivit Mediafax.

Aceste victime au fost executate prin împuşcare, decapitare sau lapidare în provinciile Deir Ezzor (est), Hassaka (nord-est), Rakka şi Alep (nord), Homs şi Hama (centru), potrivit organizației.

Dintre cele 1.878 de persoane, 1.175 sunt civili, inclusiv patru copii şi opt femei. Printe ele se află 930 de membri ai tribului sunnit shaitat, care s-a ridicat împotriva SI în vară, în estul Siriei.

De asemenea, gruparea teroristă sunnită a executat 502 militari şi membri ai miliţiilor care susţin regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în confruntări armate sau după ce i-a răpit.

Statul Islamic a ucis inclusiv 120 dintre membrii săi - care au încercat, în majoritatea cazurilor, să fugă pentru a se întoarce în ţările lor -, dar şi 80 de rebeli sirieni şi membri ai grupării rivale Frontul Al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Observatorul apreciază că numărul real al persoanelor executate este mai mare de 1.878, din cauza sutelor de persoane date dispărute şi care se află în carcerele SI.

Potrivit unor analişti, execuţiile comise de către jihadiştii din cadrul Statului Islamic, adesea filmate şi difuzate pe Internet, au scopul să terorizeze civilii şi grupurile care încearcă să se ridice împotriva organizaţiei şi, totodată, să atragă noi jihadişti în rândul grupării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...