NATO interzice TikTok pe telefoanele de serviciu

Data publicării:
drapelul NATO in fata unora nationale
Foto: Profimedia

NATO a interzis oficial angajaților să descarce aplicația de social media TikTok pe dispozitivele furnizate de Alianță, invocând preocupări de securitate, relatează CNN.

Oficialii NATO au trimis o notă personalului, vineri dimineață, în care au anunțat interdicția, au spus oficiali ai organizației. Nota a oficializat interdicția, dar TikTok nu a fost oricum utilizabil pe dispozitivele Alianței nici înainte, din cauza restricțiilor tehnologice interne.

„Securitatea cibernetică este o prioritate de vârf pentru NATO. Alianța are cerințe stricte cu privire la utilizarea aplicațiilor de către angajați. TikTok nu este accesibil pe dispozitivele NATO”, a declarat un oficial pentru CNN.

NATO este cel mai recent organism guvernamental care a interzis aplicația din cauza temerilor că guvernul chinez ar putea avea acces la datele utilizatorilor TikTok prin intermediul companiei-mamă din China, Bytedance.

SUA, Marea Britanie, Norvegia, Parlamentul European și alte națiuni au interzis deja aplicația de pe dispozitivele instituțiilor oficiale.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri