Opt lideri mondiali cer garantarea unui acces egal la vaccinul pentru coronavirus

Data publicării:
trudeau adam scott instagram
Foto: Adam Scotti/ Instagram

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, premierul Canadei, Justin Trudeau, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, şi alţi lideri de stat au transmis o scrisoare deschisă prin care au cerut acces egal pentru tot globul la vaccinurile împotriva noului coronavirus.

Scrisoarea, intitulată „Comunitatea internaţională trebuie să garanteze un acces global egal la un vaccin COVID-19”, a fost publicată, miercuri, în Washington Post.

Grupul format din şefii de stat ai Coreei de Sud, Canadei, Etiopiei, Noii Zeelande, Africii de Sud, Spaniei, Suediei şi Tunisiei a solicitat altor lideri mondiali să se angajeze să contribuie la distribuirea echitabilă a viitorului vaccin anti-COVID-19.

Cei opt spun că în acest moment se lucrează la aproape 200 de vaccinuri pentru noul coronavirus, aflându-se în diferite etape de dezvoltare şi că există speranţa că în curând unul sau mai multe dintre acestea se vor dovedi atât sigure, cât şi eficiente, scrie Mediafax.

Liderii au spus, însă, că există riscul ca accesul la aceste vaccinuri să crească inegalităţile în interiorul sau între ţări. De aceea, spun ei, vaccinurile ar trebui distribuite în conformitate cu principii transparente, echitabile şi bazate ştiinţific.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita