Putin ar putea anunța oficial vineri „aderarea” la Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate care organizează așa-zise referendumuri

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin urmează să se adreseze celor două Camere ale parlamentului rus vineri, 30 septembrie, și ar putea folosi acest discurs pentru a anunța oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ocupate din Ucraina, potrivit Ministerului Britanic al Apărării, citat de The Guardian.

Există o posibilitate „reală” ca Putin să-și folosească discursul pentru a anunța oficial „aderarea” celor patru regiuni ocupate, în care se desfășoară „referendumuri” până oe 27 septembrie. Acestea nu sunt însă recunoscute de comunitatea internațională.

Liderii Rusiei speră că un astfel anunț de alipire la Rusia va fi văzut ca o justificare a „operațiunii militare speciale”, așa cum numește Moscova invazia în Ucraina, și va consolida sprijinul patriotic pentru conflict.

Aceasta, în condițiile în care anunțul lui Putin privind „mobilizarea parțială” a stârnit proteste masive în toată Rusia, iar zeci de mii de bărbați încearcă să plece din țară, de teamă că Putin va închide granițele.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri