Galerie Foto Thailanda a cerut înapoi elefantul dat cadou Sri Lankăi în 2001. Animalul fusese maltratat și era plin de răni și abcese

Data actualizării: Data publicării:
Elefant
Muthu Raja, în vârstă de 29 de ani, cunoscut în ţara sa natală şi sub numele de „Sak Surin”, a fost oferit Sri Lankăi de către autorităţile thailandeze în 2001. Foto: Profimedia Images

Un elefant thailandez a părăsit, duminică, Sri Lanka, la bordul unui avion având drept destinaţie ţara sa natală, după o dispută diplomatică între cele două ţări, pe fondul unor acuzaţii de rele tratamente aplicate animalului, informează AFP, citat de Agerpres.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Muthu Raja, în vârstă de 29 de ani, cunoscut în ţara sa natală şi sub numele de „Sak Surin”, a fost oferit Sri Lankăi de către autorităţile thailandeze în 2001.

Thailanda a cerut, însă, returnarea sa în 2022 în urma unor acuzaţii conform cărora animalul ar fi fost victima unor rele tratamente în templul budist din sudul Sri Lankăi unde era găzduit.

Elefantul suferea şi era acoperit de abcese atunci când guvernul din Sri Lanka l-a luat în grija sa în luna noiembrie.

Duminică dimineaţa, mamiferul de patru tone a părăsit ţara la bordul unui avion care a decolat de pe aeroportul din Colombo având drept destinaţie oraşul Chiang Mai, din vestul Thailandei. Potrivit autorităţilor thailandeze, repatrierea sa a costat 700.000 de dolari (640.000 de euro).

Muthu Raja a fost acompaniat la bordul avionului de patru îngrijitori thailandezi şi de un gardian din Sri Lanka. De asemenea, în interiorul aeronavei au fost instalate două camere de supraveghere pentru a monitoriza starea de sănătate a animalului.

Majoritatea rănilor elefantului, care şi-a petrecut convalescenţa într-o grădină zoologică din apropiere de Colombo, s-au vindecat, însă o rană rămasă la piciorul stâng va necesita hidroterapie.

Prim-ministrul din Sri Lanka, Dinesh Gunawardena, a declarat în iunie în faţa Parlamentului că i-a cerut scuze personal regelui Thailandei pentru presupusele rele tratamente de care a avut parte elefantul.

Ministrul thailandez al mediului, Varawut Silpa-archa, nu a vrut să se pronunţe cu privire la acestea, însă a declarat că guvernul thailandez nu va mai trimite elefanţi în străinătate, iar misiunile sale diplomatice vor verifica condiţiile în care trăiesc cei care se află deja acolo.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Cum arată acum fostul iubit și coleg al lui Cameron Diaz din „There's Something About Mary”. Matt Dillon are...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Dwayne Johnson, greu de recunoscut cu păr bogat, fără tatuaje și cu un chip diferit. Machiat perfect pentru a...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...