UE vrea să salveze acordul pentru transportul de cereale pe Marea Neagră și este dispusă la concesii pentru Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Grane Ucraina acord Marea Neagră
Acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost menit să combată o criză alimentară globală. FOTO: Profimedia Images

Uniunea Europeană ar putea permite Băncii Agricole Ruse (Roselhozbank) să deschidă o filială pentru reconectarea la circuitele financiare mondiale, în schimbul garantării acordului pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, potrivit Financial Times. Roselhozbank este supusă în prezent sancţiunilor UE ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Planul, înaintat de Moscova prin intermediul canalelor de negocieri ale ONU, ar permite Băncii Agricole Ruse să creeze o filială care să se ocupe de plățile legate de exporturile de cereale, potrivit unor surse apropiate discuțiilor. Noua entitate ar avea permisiunea de a utiliza sistemul global de plăți SWIFT, care a fost închis pentru cele mai mari bănci rusești.

Moscova a arătat de săptămâna trecută că nu vede niciun motiv pentru prelungirea după 17 iulie a acordului care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Cotidianul Izvestia, preluat de Reuters, a publicat luni informaţia că reprezentantul Rusiei la sediul ONU din Geneva a reafirmat poziţia respectivă, transmite Agerpres.

Într-un interviu extensiv, Ghenadi Gatilov a declarat că implementarea condiţiilor puse de Rusia pentru prelungirea acordului este "blocată". Printre altele, partea rusă cere reconectarea Roselhozbank la sistemul de plăţi interbancare SWIFT.

Permisiunea de a permite Băncii Agricole Ruse să deschidă o filială pentru a se reconecta la circuitele mondiale a fost discutată de liderii UE la summitul de la Bruxelles ce a avut loc săptămâna trecută. Aceștia privesc măsura drept o variantă prin care Moscova poate fi convinsă să prelungească acordul după 17 iulie.

Cei ce susțin propunerea o percep drept "răul cel mai mic", o concesie prin care Putin ar putea să își dea acordul pentru prelungire, în condițiile în care unii oficiali susțin că amenințările Rusiei de a pune capăt acordului au părut mai serioase de această dată decât în timpul negocierilor anterioare de prelungire.

Guvernele Occidentale sunt disperate să mențină acordul privind exportul de cereale

Aceasta subliniază măsura în care guvernele occidentale sunt disperate să păstreze acordul de export de cereale, care este, de asemenea, un colac de salvare financiar pentru Ucraina, având în vedere sectorul său agricol vast.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat săptămâna trecută că Moscova nu vede niciun motiv pentru a fi de acord cu o prelungire din cauza a ceea ce a numit comportamentul "scandalos" al țărilor occidentale în ceea ce privește obligațiile lor.

Propunerea de exceptare este evaluată atent de către oficialii UE în ceea ce privește legalitatea și fezabilitatea acesteia, însă guvernele occidentale sunt disperate să mențină înțelegerea, care este un colac de salvare financiar pentru Ucraina, care depinde de sectorul agricol vast.

Acordul din iulie 2022 între Rusia şi Ucraina, mediat de ONU şi Turcia, a permis evitarea unei crize alimentare mondiale prin exportul în siguranţă al cerealelor ucrainene care deveniseră indisponibile din cauza războiului. ONU a arătat însă săptămâna trecută că din 26 iunie nu a mai fost înregistrată nicio navă pentru astfel de operaţiuni, deşi fuseseră depuse 29 de cereri.

Rusia şi Ucraina sunt producători agricoli importanţi la nivel mondial, în special de cereale cum ar fi grâul şi orzul şi de seminţe oleaginoase ca rapiţa şi floarea-soarelui; industria rusă este de asemenea un furnizor important de îngrăşăminte.

Ce mai urmărește Moscova

Moscova nu urmăreşte însă doar restabilirea accesului la SWIFT, ci şi reluarea furnizării de utilaje agricole şi piese de schimb pentru acestea şi eliminarea restricţiilor pentru asigurări şi reasigurări.

Gatilov a vorbit şi despre subiecte fără legătură directă cu acordul. El şi-a exprimat speranţa că "bunul-simţ" va învinge în SUA şi nu va fi nevoie de denunţarea tratatului Noul START privind armamentul nuclear - ultimul acord între Moscova şi Washington care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două mari puteri.

Preşedintele rus Vladimir Putin a suspendat participarea ţării sale la tratat, dar ambele părţi s-au angajat să respecte în continuare limitările prevăzute, iar ulterior au avut loc "contacte directe" privind această problemă, reaminteşte Reuters.

Potrivit lui Gatilov, poziţia Moscovei este neschimbată: Rusia va reveni la tratat dacă Statele Unite renunţă la "orientarea distructivă de a provoca o înfrângere strategică". "Aş dori mai degrabă să putem începe discuţiile despre un tratat care să poată înlocui START din februarie 2026", a spus el. Noul START, semnat în 2010, expiră în 2026.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina în general, emisarul rus a afirmat că Moscova este deschisă pentru o soluţionare diplomatică, însă perspectivele nu sunt bune în prezent, deoarece Kievul şi Occidentul continuă să mizeze pe forţa militară. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri