Cine este Theresa May, noua „doamnă de fier” a Marii Britanii

Data publicării:
theresa may getty
Foto: Guliver / GettyImages

 

Foto: Gulliver/Getty Images

May şi-a început cariera politică în perioada în care Margaret Thatcher era premier şi era considerată de mult drept a doua femeie care va conduce un Guvern britanic.

Singura fiică a unui vicar din Eastbourne, Theresa s-a născut în 1956 şi a mers atât la şcoli publice, cât şi private, înainte de a fi acceptată la celebra universitate Oxford. Acolo a studiat geografia şi şi-a întâlnit viitorul soţ, pe Philip.

După absolvire, May a început o carieră în finanţe, mai întâi la Banca Angliei.

A intrat în politică la mijlocul anilor ’80, când a fost aleasă în Consiliul Local al cartierului londonez Merton. Ea a obţinut un mandat în Parlament abia în 1997, ca membru al opoziţiei.

După aceea, însă, ascensiunea sa a fost meteorică. Ea a primit portofolii importante în Guvernul din umbră, precum funcţia de ministru al educaţiei şi al muncii şi pensiilor. În plus, a devenit lidera grupului parlamentar conservator din Camera Comunelor şi a servit, pentru scurt timp, ca primul preşedinte onorific femeie al partidului său.

După alegerile din 2010, în urma cărora Partidul Conservator a făcut alianţă cu liberalii, May a devenit ministru de interne – a patra femeie care a condus unul dintre cele patru ministere de bază ale statului.

În mandatul său de şase ani la Ministerul de Interne – cel mai lung din ultimele cinci decenii – ea şi-a construit o reputaţie de politician dur, dispus să îşi facă duşmani pentru a implementa politicile în care crede.

Ea a dat dovadă de spirit combativ atunci când a criticat dur forţele de ordine în 2014, într-un discurs rostit la Conferinţa anuală a Federaţiei Poliţiei. Presa a fost fascinata atunci de pantofii aleşi de May pentru această ocazie: unii cu toc cui, din imitaţie de piele de leopard. În plus, s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

May a supravieţuit criticilor care au vizat-o pentru că nu a reuşit să pună în aplicare promisiunea Guvernului de a reduce nivelul imigraţiei.

Deşi a ocupat un rol central în cabinet, ea a păstrat distanţa din punct de vedere politic de nucleul puterii, format din David Cameron şi ministrul de finanţe, George Osborne, fără a face valuri în formaţiune.

De altfel, mulţi analişti se aşteptau ca May să îi înfrunte pe Osborne şi pe Boris Johnson într-o viitoare cursă pentru conducerea partidului, înainte de referendumul privind apartenenţa la UE.

În campania pentru referendum, Theresa May a pledat pentru rămânerea în UE. Ea a preferat, însă, să nu se implice foarte activ: nu a participat la mitinguri şi întâlniri cu alegătorii, a rostit numai câteva discursuri şi a criticat multe aspecte ale UE. Toate acestea i-au permis să devină un simbol al unităţii.

Ea şi-a luat angajamentul să atenueze diviziunile de după consultarea populară, dar a ridicat multe semne de întrebare atunci când a sugerat că Marea Britanie ar putea declanşa oficial Articolul 50, pentru ieşirea din UE, abia în 2017.

Cu toatea acestea, politicianul a dat asigurări inclusiv luni că va respecta rezultatul referendumului. „Brexit înseamnă Brexit”, a explicat ea. „Campania a fost desfăşurată, votul a avut loc, rata de participare a fost mare, iar opinia publică şi-a dat verdictul. Nu trebuie să existe tentative de a rămâne în UE, tentative de a readera pe uşa din spate sau un al doilea referendum”, a adăugat May.

Săptămâna trecută, ea a primit un sprijin ambiguu de la fostul ministru de finanţe Ken Clarke. „Theresa este o femeie al naibii de dificilă, dar noi am lucrat cu Margaret Thatcher”, i-a spus Clarke colegului său de partid Malcolm Rifkind, într-o discuţie surprinsă din greşeală de jurnalişti. Clarke a adăugat că este bine pregătită.

Răspunsul lui May a fost o nouă dovadă a experienţei şi ambiţiei sale. „Ken Clarke consideră că sunt o femeie a naibii de dificilă. Următoarea persoană care va afla acest lucru va fi (preşedintele Comisiei Europepene – n.r.) Jean-Claude Juncker”, a declarat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...