Donald Tusk: Un compromis este posibil pentru păstrarea Marii Britanii în UE

Data publicării:
Martin Schultz Donald Tusk si Jean-Claude Juncker GettyImages-479915220

David Cameron a câştigat alegerile promiţând că va organiza în 2017 un referendum pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Liderii europeni sunt însă dispuşi să facă unele concesii Londrei, pentru a-i convinge pe britanici să rămână între graniţele europene.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: „N-am vrut să par prea dramatic înainte de reuniune, dar cred că această seară a fost un moment decisiv. Sunt mult mai optimist astăzi decât înaintea acestei întâlniri.”

David Cameron, premierul Marii Britanii: „Toată lumea vrea un acord care să păstreze Marea Britanie în Uniunea Europeană, dându-ne o şansă la referendum. Dar sunt multe de făcut până atunci.”

Concret, Marea Britanie doreşte să nu fie defavorizată pentru că nu este în Zona Euro şi să nu i se impună deciziile politice dacă nu sunt în interesul său.

Londra mai vrea să reducă numărul de cetăţeni UE şi mai ales din estul Europei care se stabilesc în regat, iar Uniunea să ia măsuri ca să devină mai competitivă economic.

Este pentru prima oară când aceste cereri sunt discutate la un consiliu european, iar unele dintre ele sunt considerate inacceptabile.

Francois Hollande, preşedintele Franţei: „Mai putem face adaptari si aranjamente, dar principiile şi regulile europene trebuie respectate.”

Dosarul Brexit va fi abordat din nou la summitul din februarie, când Donald Tusk mizează pe un acord. David Cameron speră să primească suficiente concesii pentru a-şi convinge alegătorii să voteze pentru rămânerea în UE.

Summitul continuă azi, iar pe agendă sunt discuţii despre migraţie, contraterorism, piaţa internă, uniunea economică şi bancară. Însă nicio decizie de fond nu este aşteptată la finalul reuniunii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...