Moment „istoric” pentru UE. Toate statele membre au aprobat planul de redresare. Poate începe procesul de finanțare

Data publicării:
bancnote de 50 de euro pe un steag ue
Foto: Profimedia Images

Toate statele membre ale UE au aprobat planul de redresare menit să depăşească consecinţele economice ale pandemiei COVID. Astfel, în iunie va putea începe procesul istoric de emitere a datoriilor comune pentru a finanţa planul, a anunţat Consiliul European.

Consiliul „a primit în mod oficial notificări de aprobare din partea tuturor celor 27, ceea ce permite Comisiei să se împrumute în numele UE pe pieţele de capital”, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Planul de redresare, denumit „Următoarea generaţie UE” , începe marți. „Uniunea Europeană este acum în măsură să obţină finanţarea necesară”, a anunțat premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a UE.

În total, 672 miliarde de euro vor fi acordate ţărilor membre sub formă de subvenţii şi împrumuturi, ca parte a unui plan global de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro. Acest plan este finanţat printr-un recurs comun la împrumuturi, un demers fără precedent ce exprimă solidaritatea europeană în faţa crizei provocate de pandemia de COVID-19.

„Concret, Comisia lansează procesul de emitere a datoriilor pe 1 iunie prin reunirea marilor bănci internaţionale şi europene, iar emiterea de titluri de valoare va avea loc în această lună”, a spus secretarul de stat francez responsabil cu afacerile europene, Clément Beaune, într-un interviu pentru publicaţia Les Echos.

Suma primei emisiuni de datorii europene va fi „în jur de 10 miliarde de euro”, a adăugat oficial francez, care a dat asigurări că „apetitul pieţei ar trebui să fie foarte mare, iar ratele dobânzilor foarte favorabile”.

Parlamentele Austriei şi Poloniei au aprobat joi mecanismul comun al datoriilor, permiţând astfel încheierea procesului de ratificare.

Implementarea planului, convenit în iulie 2020 după negocieri dificile, a fost adesea criticată pentru lentoarea sa.

Primele plăţi, care urmează să finanţeze proiecte de investiţii în tranziţia verde şi digitală, sunt programate pentru luna iulie. Acestea vor fi prefinanţări reprezentând 13% din totalul subvenţiilor. Plăţile vor fi eşalonate pe mai mulţi ani.

Statele membre UE au început să trimită la Bruxelles planurile naţionale de investiţii asociate reformelor structurale la sfârşitul lunii aprilie, pentru a solicita finanţări.

22 din cele 27 de state membre au transmis deja Comisiei Europene planurile elaborate. Comisia Europeană are la dispoziţie două luni pentru a le examina şi a le aproba. Consiliul European va avea apoi o lună la dispoziţie pentru a da undă verde.

Spania şi Italia urmează să fie principalele state beneficiare, cu aproximativ 70 de miliarde de euro fiecare, urmate de Franţa, cu circa 40 de miliarde de euro.

Banii ar urma să fie folosiţi pentru finanţarea renovării termice a clădirilor, în proiecte feroviare, staţii de încărcare pentru vehicule electrice, reţele de telecomunicaţii de mare viteză sau infrastructuri de stocare a datelor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri