Reprezentantul României în Comisia Europeană, nou motiv de dispută între președinte și premier

Data publicării:
Traian Basescu Victor Ponta colaj-4

Lista viitorilor comisari europeni va fi discutată mâine în Consiliului European. România este reprezentată la întâlnire de preşedintele Traian Băsescu, dar acesta susţine că ar avea şi mandatul lui Victor Ponta.

„Ne-am înțeles pe acelaşi nume şi pe acelaşi portofoliu. Vrem să menţinem portofoliul Agriculturii, care este un portofoliu extrem de important. Premierul trebuie să aibă grijă prin Ministerul de Externe să se facă toate demersurile către ministerele de Externe ale statelor membre, iar eu am obligaţia să susţin acest lucru în discuţiile cu viitorul preşedinte al Comisiei şi în Consiliul European,”, a spus Traian Băsescu.

Şeful Guvernului are însă o cu totul altă variantălegată de negocierea funcţiei de comisar european pentru România.

„Guvernul nominalizează un comisar. Domnul preşedinte vrea să îl nominalizeze el. Eu nu consider că, şi nu i-am dat acest mandat... Eu nu am cum să accept ca preşedintele să uzurpe un drept care, de altfel, a fost exercitat de către domnul Tăriceanu în 2007 şi de domnul Boc în 2009”, spune Victor Ponta.

Curtea Constituţională a stabilit că doar preşedintele poate reprezenta România la Consiliul European. O poate face şi premierul, însă doar dacă primeşte mandat de la şeful statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...