„E un mini-Neptun”. Telescopul Hubble a descoperit apă în atmosfera unei planete din afara Sistemului Solar

Data publicării:
exoplaneta in spatiu
Planeta are un diametru de două ori mai mare decât cel al Pământului. FOTO: Shutterstock

Telescopul spaţial Hubble a observat cea mai mică planetă cunoscută din afara Sistemului Solar care conţine apă în atmosfera sa, au anunţat NASA și ESA, citate de AFP, potrivit Agerpres.

„Apă pe o planetă atât de mică reprezintă o descoperire marcantă. Descoperirea ne apropie mai mult ca oricând de descrierea unor lumi cu adevărat asemănătoare cu Terra”, a declarat Laura Kreidberg de la Institutul Max Plank pentru Astronomie, din Germania, codirectoare a cercetărilor. 

Planeta are un diametru de două ori mai mare decât cel al Pământului

Planeta în cauză, GJ 9827d, al cărei diametru este de aproximativ două ori mai mare decât cel al Pământului, se află în constelaţia Peşti, la o distanţă de 97 de ani-lumină, adică la peste 900.000 de miliarde de kilometri, potrivit unui comunicat al NASA şi ESA.

Reprezentanţii celor două agenţii spaţiale consideră că această exoplanetă este fie „un mini-Neptun”, cu o atmosferă bogată în hidrogen şi plină de apă, fie o versiune mai caldă a unei luni a lui Jupiter, Europa, care conţine de două ori mai multă apă decât Terra sub crusta sa.

„GJ 9827d ar putea fi alcătuită jumătate din apă şi jumătate din roci. Acolo ar exista o mulţime de vapori de apă peste bucăţile mai mici de rocă. Până acum, nu am putut să detectăm în mod direct atmosfera unei planete atât de mici, dar ajungem, treptat, acolo”, a explicat Bjorn Benneke de la Universitatea din Montreal, codirector al studiului.

Temperatura o face să fie nelocuibilă

Timp de trei ani, telescopul Hubble a putut să analizeze lungimile de undă ale culorilor din atmosfera exoplanetei GJ 9827d, atunci când lumina stelei în jurul căreia aceasta orbitează era filtrată prin atmosfera ei, şi să detecteze astfel prezenţa moleculelor de apă.

Deşi această planetă are o atmosferă bogată în apă, temperatura sa de 425 de grade Celsius o face să fie nelocuibilă.

Descoperirea deschide totuşi calea spre studii suplimentare care să vizeze GJ 9827d şi alte planete similare, mai ales cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, care poate utiliza imagini în infraroşu de înaltă rezoluţie pentru a căuta şi alte molecule atmosferice, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...