Managerul Simonei Halep: A avut mult presiune, dar psihologic de acum va fi mai uşor

Data actualizării: Data publicării:
2017 China Open - Day 8 - Semi-Finals
Foto: Gulliver/Getty Images

Virginia Ruzici, fosta câştigătoare a turneului de la Roland Garros şi managerul Simonei Halep, a declarat că sportiva din Constanţa a reuşit o performanţă extraordinară prin ajungerea în vârful ierarhiei WTA, spunând că de acum totul îi va fi mai uşor din punct de vedere psihologic.

2017 China Open - Day 8 - Semi-Finals
Foto: Gulliver/Getty Images

"Este un moment extrem de emoţionant, nu credeam să mai trăiesc asemenea momente. Simona e mare, e extraordinară. Este foarte important şi măreţ pentru ea şi tenisul românesc. Am auzit de ea când avea 14 ani, fiind în România, în trecere, când Florenţa Mihai m-a rugat să trec pe la terenul ei, să bat mingea cu fetele, cu Halep, cu Irina Begu şi Andreea Mitu. Mi-am dat seama că era cea mai talentată. Când a câştigat Roland Garros la juniori am estimat potenţialul ei la primele zece din lume. Am avut o viziune, ca să spun aşa, şi am dorit să lucrez alături de ea.  Simona a avut multă presiune până acum, va trebui să muncească mai mult pentru a se menţine acolo, dar din punct de vedere psihologic va fi mai uşor pentru ea. Va fi eliberată de această presiune care a fost pe capul ei în ultimii trei ani. A jucat acum cu multă luciditate, iar după ce a învins-o pe Sharapova s-a eliberat complet. E bine că s-a întâmplat acest lucru la un astfel de turneu, nu la un Grand Slam", a declarat Ruzici la Digisport.

Ruzici a menţionat că nu se află în China alături de Halep, dar va merge la Turneul Campioanelor de la Singapore. "De un manager nu este nevoie în fiecare turneu. Pot să-mi fac treaba şi de mai departe. Voi fi alături de ea la Singapore".

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita