Un vietnamez, şef de promoţie la Politehnică

Data publicării:
Phuc Nguyen politehnica facebook 11.07

Iar cursurile au fost ţinute de profesori români, în română. Acum, visul lui este să îşi deschidă o afacere în domeniu şi chiar ia în calcul să îşi petreacă toată viaţa în România.

2.500 de tineri, de la 15 facultăţi ale Politehnicii Bucureşti, au devenit ingineri şi au sărbătorit absolvirea cursurilor. Printre ei, şi Phuc, un student care iese repede în evidenţă. Venit tocmai din Vietnam, a devenit şef de promoţie la Mecanică şi Mecatronică, cu media 9,98.

Cu alte cuvinte, a avut un singur 9 în cei patru ani de studiu. „Secretul este pentru că eu ştiu pentru ce învăţ, eu învăţ pentru mine, pentru viitorul meu”, a declarat Phuc.

Phuc a ajuns în România mai mult din întâmplare. A terminat liceul şi a vrut să vadă cum e viaţa în alte ţări, pe cont propriu. Tot ce ştia despre ţara noastră era că aici a fost creat unul dintre cele mai bune softuri antivirus din lume. Odată ajuns aici, nu i-a fost uşor, spune Phuc.

A fost nevoit sa înveţe limba română, ca să înţeleagă cursurile. Pentru moment, Phuc nu vrea să plece din România. Tot aici ar vrea să îşi continue studiile, dar şi-a propus să facă o pauză.

„Întâi mă duc la fabrică să muncesc, pentru că în patru-cinci ani am destulă teorie în cap. Mă gândesc că mai bine să mă duc la fabrică să am ceva practică, un an, doi ani şi apoi să mă duc la master”, a spus Phuc.

La absolvire nu au putut ajunge rudele lui, dar a fost susţinut de ambasadorul Vietnamului în România. „Acesta cred că este rezultatul cooperării dintre Vietnam şi România în domeniul educaţiei. Şi asta pentru că voi aveţi universităţi bune, iar vietnamezii au studenţi buni”, a spus Tran Xuan Thuy, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnameze în România. La Politehnica Bucureşti învaţă peste 1.500 de studenţi străini şi vin din ce în ce mai mulţi, an de an. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita