Petrotel Lukoil și Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, trimise în judecată în dosarul de spălare de bani

Data publicării:
rafinarie lukoil - captura

 

În același dosar au fost deferite justiției mai multe persoane din conducerea Petrotel Lukoil Ploiești, între care se află și cetățeni ruși, menționează un comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Ministerului Public.

Astfel, au fost trimiși în judecată:

- directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești și membru în Consiliului de Administrație (CA) al societății, cetățeanul rus Andrey Bogdanov, acuzat de folosirea cu rea-credință a capitalului societății și spălare de bani;

- Alexey Voinstev, cetățean rus, director general adjunct în cadrul societății de la Ploiești, acuzat de complicitate la folosirea cu rea-credință a creditului societății;

- Olga Kuzina, cetățean rus, director general adjunct în cadrul Petrotel Lukoil Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la folosirea cu rea-credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani;

- Andrei Rață, cetățean moldovean, membru în CA al Petrotel Lukoil Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea cu rea credință a creditului societății, și spălare de bani;

- Dan Dănulescu, director general adjunct în cadrul societății de la Ploiești, acuzat de complicitate la folosirea cu rea-credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani;

- Dorel Duțu, contabil șef în cadrul Petrotel Lukoil Ploiești, pentru complicitate la folosirea cu rea-credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

Citiți și
Trei oferte de cumpărare pentru Petrotel Lukoil
ROMÂNIA FURATĂ Culisele scandalului Lukoil
EXCLUSIV. Lukoil cere ajutorul președintelui Klaus Iohannis
ROMÂNIA FURATĂ | Lukoil - pe urmele a 2 miliarde de euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita