SUA au găsit ambasador pentru România. Emil Hurezeanu: „Un specialist în operațiuni speciale, care are experiență în zone sensibile”

Data publicării:
Emil Hurezeanu poza foarte buna

Sunt mai multe explicații ale acestei amânări. E adevărat că este neobișnuit să n-ai un ambasador, mai ales din partea Statelor Unite, într-o țară aliată, de trei ani. Dar practica asta a amânării numirii unui ambasador american a existat și în alte țări. Ungaria a așteptat vreo doi ani și jumătate un ambasador, Ucraina, la un moment dat chiar și Rusia. Dar probabil trebuie să se întâmple ceva rău, cum era cazul Ungariei, ca ambasadorul american să se grăbească. Glumesc”, a spus Emil Hurezeanu, la Digi24.

La noi a funcționat cealaltă explicație, care ține de hățișul birocrației americane și de blocajele reciproce din administrație, sau din guvern mai precis. Administrația propune și cealaltă ramură a guvernului – Camera Reprezentanților, Senatul, comisiile care trebuie să valideze numirea unui ambasador – se opun. În mai multe privințe, în mai multe dosare, aceste conflicte dintre un președinte democrat, Obama, și un Congres controlat de adversarii politici, republicani, au dus la impas”, a adăugat jurnalistul.

Apoi au mai fost două-trei tentative, aproape reușite, de numire a unor ambasadori. O foarte distinsă doamnă, cu relații bune în administrație, care a fost chiar în România să verifice la fața locului situația - aproape că era pe cale de a fi numită și numirea să fie făcută publică - a renunțat. Aud că are o carieră mai importantă între timp”, a mai spus el.

Acum avem de-a face cu un specialist în operațiuni speciale, un om care are experiență în zone sensibile, de interes geopolitic, militar și strategic pentru Statele Unite. Să zicem Afganistan. Mai mult nu vă spun, chiar dacă știu și eu mai multe, chiar mai multe decât ați anunțat dumneavostră referindu-vă la o sursă de pe HotNews”, a spus Emil Hurezeanu, la Digi24.

Întrebat dacă a contat și contextul regional pentru care s-a ajuns la o numire, Emil Hurezeanu a răspuns: „Înlocuitorii ambasadorului au fost oameni serioși, vrednici, diplomați de carieră, totuși România e o țară de primă importanță în relația cu Statele Unite în Europa, în estul Europei”.

Cum se poate observa în ultimul an, e o zonă cu vulnerabilități, care se încarcă cu tensiuni geopolitice noi, neprevăzute. Sigur că cel mai important partener american din regiune, dintr-o regiune atât de sensibilă, ar trebui să aibă un reprezentant pe măsură la București. Ambasadorii au mai multă putere, mai multă vizibilitate și, mai ales între aliați, e bine să ai ambasadori în ambele direcții”, a precizat jurnalistul.

Ultimul ambasador plin la București a fost Mark Gitenstein, care și-a încheiat mandatul în decembrie 2012. De mai bine de doi ani, misiunea diplomatică americană a fost condusă de interimari. Statelor Unite li s-a reproşat că nu trimit ambasador plin într-una din ţările cu care au parteneriat strategic, mai ales într-un context regional tensionat provocat de criza ucraineană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita