Probe cu emoții. Primul tramvai a străbătut noul bulevard Buzești-Berzei-Uranus

Data publicării:
oprescu in tramvai

Bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus arăta la prima oră ca un adevărat furnicar. La noul bulevard lucrările sunt în plină desfăşurare. O armată de oameni pregătea, dimineaţă, squarul, iar o altă armată de muncitori curăţa şinele. În mai puţin de 30 de minute urma să treacă un prim tramvai care să parcurgă un drum-test pentru a vedea dacă şinele sunt bune.

Primăria Capitalei a dat autorizație de funcţionare temporară în aşa fel încât primele teste cu tramvaie să fie făcute pe noua arteră. Probele nu au fost lipsite de emoții. Într-o pantă, tramvaiul s-a poticnit vreme de 15 minute spre amuzamentul trecătorilor.

„Să-l împingem?”, a fost întrebat primarul general Sorin Oprescu. „Nu glumi, că să vezi că până la urmă o să putem face un film, dar e puțin cam greu să-l împingem”, a răspuns edilul.

„În total avem circa 3 km şi jumatate şina tramvai, reţea de contact, 7 km de cabluri curent continuu, modernizare sistem tracţiune și elemente de siguranță energetică”, a explicat Ion Dedu, director în Primaria București.

Testele ar putea fi, însă, făcute degeaba. Asta, dacă instanţa va decide definitiv ca Hala Matache să fie reamplasată pe locul iniţial. Deşi considerată monument istoric, clădirea a fost demolată în martie 2013. Primarul general speră totuşi ca la recurs judecătorii să nu oblige municipalitatea să repună Hala Matache pe amplasamentul iniţial.

Ar fi o aberaţie, iar cine ar hotărî în felul ăsta să o execute el şi o să-şi primească pedeapsa de la cetăţeni”, a declarat Sorin Oprescu.

Artera pe care s-au făcut testele va face legătura între Piața Victoriei și Gara Progresul şi va fi o alternativă pentru Calea Victoriei și bulevardul Magheru. Şoseaua va avea câte două benzi pe sens și piste pentru bicilciști. Lucrările la bulevard au început în 2009 şi au costat 38 de milioane de euro. Autoritățile spun că în câteva zile artera va fi deschisă circulației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta