Cazul Bodnariu. C. Pîrvulescu: Încrederea în autoritățile norvegiene trebuie să funcționeze. Atragerea României în scandal, inacceptabilă

Data publicării:
FB bodnariu proteste

„Cred că încrederea în autoritățile norvegiene trebuie să funcționeze. Norvegia este un stat de drept, în care legislația pentru protecția copilului există și în care Protecția Copilului nu a făcut altceva decât să aplice legea norvegiană. Obligația celor care se află în Norvegia – cetățeni norvegieni sau nu – este să respecte legea norvegiană. În cazul acesta (Bodnariu, n.r.), aparent, nu s-a respectat legea norvegiană”, a spus Cristian Pîrvulescu.

„Mai mult decât atât, am asistat la orchestrarea unor manifestații de către o mișcare religioasă, mișcarea penticostală, căreia îi aparține familia Bodnariu. Trebuie să subliniem că statul român nu are niciun fel de cuvânt de spus în ceea ce privește situația familiei Bodnariu. Discutăm despre cetățeni norvegieni, care se supun legislației norvegiene. Încercarea de a antrena România în acest scandal este nu doar inadecvată, ci și inacceptabilă. Dar și încercarea de a inflama opinia publică românească mi se pare greu de acceptat. Teme populiste și naționaliste își fac apariția”, a adăugat politologul.

Aproape 2.000 de oameni au ieşit în stradă, sâmbătă, ca să ceară ajutor pentru familia Bodnariu.

„Cetățenii norvegieni se supun legislației norvegiene, iar protestele din România nu au niciun fel de autoritate asupra acelora. Dacă familia se simte nedreptățită, are – într-un stat de drept - posibilitatea să se apere. Dacă se face un abuz, poate să se apere și sunt convins că, în Norvegia, va reuși să aibă câștig de cauză. Inflamarea sentimentului național în România, din acest motiv, este intolerabilă”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita