Costică Ştefănescu a murit. Fosta legendă a U. Craiova s-a aruncat de la etaj

Data publicării:
costica stefanescu crop-1

Fosta legendă a Universităţii Craiova, fotbalistul Costică Ştefănescu, a murit în această seară, după s-a aruncat de la etaj. El era internat la Spitalul Militar din Capitală, unde se trata de o boală incurabilă, de care suferea de mulţi ani.   

Actualizare 21.52. Cazul sinuciderii fostului fotbalist Costică Ştefănescu a fost preluat de Parchetul Militar, poliţiştii nefiind implicaţi în anchetă, relatează Mediafax.

Actualizare 20.40. „Astăzi, în jurul orei 18.00, pacientul s-a aruncat de etajul cinci al pavilionului chirurgical, de la aproximativ 20 de metri. Echipa medicala de urgență și resuscitare s-a deplasat la fața locului. Din păcate, a constatat decesul pacientului, care a survenit imediat după impactul cu solul”, a declarat Oana Ciobanu, șeful Biroului de comunicare și relații publice al Spitalului Militar. 

La ora 18.40, mai multe persoane au apelat serviciul de urgenţă 112 şi au semnalat că o persoană a căzut în gol de la fereastra unuia dintre saloanele Spitalului Militar.

Medicii au constatat că este vorba despre Costică Ştefănescu şi că decesul a survenit pe loc. Nu se poate stabili în acest moment dacă este vorba despre o sinucidere sau despre un accident, urmează ca medicii să stabilească acest aspect.

Costică Ştefănescu mai fusese internat la începutul acestei luni la Spitalul Militar, unde urma tratament.

Biografie: „Ministrul Apărării” din fotbalul românesc

Fostul căpitan al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale, Costică Ştefănescu (62 de ani), supranumit „ministrul Apărării”, s-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti, şi şi-a început cariera de fotbalist la Steaua, unde şi-a făcut junioratul în perioada 1965-1969.

El a debutat în prima divizie la Steaua în 1969, echipă pentru care a evoluat până în 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero.

Pentru gruparea olteană, Ştefănescu a evoluat timp de 13 sezoane şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983, fiind căpitanul „leilor”, dar şi în sferturile Cupei Campionilor Europeni, în 1982.

În 1986, Costică Ştefănescu s-a transferat la FC Braşov, la gruparea aredeleană încheindu-şi cariera în 1988.

În prima divizie a evoluat de 490 de ori, fiind pe locul doi într-un clasament „all-time”, după Ionel Dănciulescu. El a deţinut recordul de prezenţe în prima divizie până în octombrie 2012, când a fost depăşit de Dănciulescu, potrivit Mediafax.

Ca jucător, Costică Ştefănescu a câştigat de trei ori Cupa României cu Steaua (1969, 1970, 1971), de patru ori cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1981 şi 1983) şi a cucerit trei titluri de campion al României cu gruparea olteană (1974, 1980 şi 1981).

Pentru prima reprezentativă, Ştefănescu a evoluat de 66 de ori în perioada 1977-1985, fiind căpitanul echipei naţionale la turneul final al Campionatului European din 1984.

În cariera de antrenor, Costică Ştefănescu a lucrat la echipele FC Braşov, Steaua, Al Wakrah, FCM Bacău, FC Timişoara, Astra Ploieşti, Hapoel Holon, Al Shola, Al Jaish, Universitatea Craiova, Al Wahda, SC Najran, Al Tadamon şi a fost secundul lui Anghel Iordănescu la echipa naţională în perioada 1994-1998.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita