Președintele CCR: Toni Greblă nu își dă demisia, dar intră în concediu

Data publicării:
Toni Grebla psd -Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

Foto: Mediafax

ACTUALIZARE. Toni Greblă a declarat la Digi24 că demisia sa de la Curtea Constituțională ar fi „nepotrivită”.

O demisie a mea, acum, o consider nepotrivită din mai multe puncte de vedere. Dacă aş fi demisionat acum, o parte din oameni ar fi spus că îmi recunosc acuzele. Pe de altă parte, nici nu poţi fi prezent la Curte în actuala conjunctură, motiv pentru care am considerat că e mai bine să îmi iau concediu o periodă de timp şi în funcţie de evoluţia lucrurilor, voi decide în consecinţă”, a spus judecătorul.

_______________________________

Toni Greblă, acuzat de corupție, a decis să-și ia concediul legal pentru 2015, de 35 de zile lucrătoare, pentru a nu ridica semne de întrebare asupra CCR. Astfel, nu va participa la ședințele curții, iar dosarele care îi fuseseră repartizate vor fi redistribuite, a mai spus Augustin Zegrean.

 Întrebat ce se va întâmpla dacă situația lui Toni Greblă nu se va clarifica în justiție nici după terminarea concediului, Augustin Zegrean a spus: „Vom vedea atunci!”.

„Domnul Toni Greblă a făcut o declarație, conform legii noastre de organizare a Curții, prin care spune că nu a avut niciun fel de activitate, niciodată, care să îl facă incompatibil cu activitatea de judecător al curții”, a spus Augustin Zegrean.

El a adăugat că judecătorul va intra în concediu de mâine, „ca să își rezolve treburile, să se lămurească cu acuzațiile care i se aduc”. Toni Greblă și-a luat tot concediul pe 2015, adică 35 de zile lucrătoare, a precizat președintele CCR. El a adăugat că, în această perioadă, Toni Greblă nu va participa la ședințele de judecată, tocmai pentru a nu fi pusă sub semnul întrebării activitatea instituției.

„Noi nu am spus nici că este vinovat, nici că este nevinovat, am spus doar că nu putem lua o măsură disciplinară împotriva lui, câtă vreme el, sub sancțiunile știute - un om care face o declarație scrisă știe ce îl așteaptă dacă minte - deci sub aceste sancțiuni spune că nu a îndeplinit niciun fel de activitate care să îl facă incompatibil cu calitatea de judecător al curții. Este doar o afirmație făcută în presă despre el că ar fi făcut”, a mai spus Augustin Zegrean.

„Noi nu putem să îi cerem demisia. Noi suntem judecători. Nu există noțiunea a cere demisia cuiva. S-a hotărât să nu își dea demisia deocamdată”, a precizat el.

Fostul senator Toni Greblă, acum judecător la Curtea Constituţională, este suspectat că a primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri care voiau să încalce embargoul alimentar impus de Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...