T. Corlățean: Inițial s-a crezut că autocarul este din Ucraina. Poliția din Muntenegru îl contrazice: Știam că sunt români

Data publicării:
titus corlatean resized mfax-2

Potrivit ministrului, autoritățile din Muntenegru au crezut inițial că este vorba despre un autocar înmatriculat în Ucraina și cu pasageri ucrainieni, astfel că i-au alertat pe diplomații acestei țări.

Abia după ce au început operațiunile de transportare a răniților spre spital, polițiștii muntenegreni și-au dat seama că este vorba despre un autocar cu turiști români, prin urmare l-au anunțat pe ambasadorul României.

Imediat după aceea am activat celula de criză,” a spus Titus Corlățean.

Afirmațiile sale sunt însă contrazise de purtătorul de cuvânt al poliției din Muntenegru. Poliţiştii au ştiut din prima că este vorba de un autocar românesc.

Accidentul s-a întâmplat în jurul orei 5 după-amiaza (n.r. ora 6 a României) şi am aflat de el foarte repede după ce s-a întâmplat”, a declarat pentru Digi24 purtătorul de cuvânt al Poliției din Muntenegru, Tamara Popovic.

Purtătorul de cuvânt a precizat că poliția a bănuit din start că este vorba de români.

„Știam că este un autocar înmatriculat în România cu pasageri români şi mergea un post de radio românesc”, a explicat Tamara Popovic.

Ministerul de Externe a fost acuzat că a reacționat cu întârziere și că multe dintre familiile victimelor au aflat de la televizor despre accident.

Ministrul a mai spus că procesul identificării tuturor pasagerilor răniți este dificil, pentru că doi dintre aceștia sunt în comă și au suferit răni grave.

Cooperăm cu autoritățile din Muntenegru. Pe măsură ce ei transmit informații certificate, verificate, le transmitem și noi mai departe”, a precizat Titus Corlățean.

Acesta a precizat că în această seară și mâine dimineață va fi evaluată starea pacienților, pentru a decide câți dintre ei pot fi transportați.

Titus Corlăţean și-a anulat participarea la consiliile CAE şi CAG de la Luxemburg, pentru a se deplasa la Podgorica, în urma accidentului în care 18 români și-au pierdut viața.

Imediat după sosirea sa la Podgorica, ministrul afacerilor externe a fost primit de preşedintele Republicii Muntenegru, Filip Vujanović.

Un autocar cu 47 de oameni la bord a căzut, duminică după-amiază, în canionul Moraca din Muntenegru. Bilanţul provizoriu al victimelor este de 19 morţi, dintre care 18 români.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita