Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros 

Data publicării:
irina begu- digisport-1

FOTO: digisport.ro

Begu a învins-o pe sportiva din SUA Bethanie Mattek-Sands, poziţia 164 în ierarhia mondială, cu scorul de 6-4, 7-6 (6), după o oră şi 46 de minute de joc şi după ce a salvat două mingi de set.

Pentru calificarea în turul doi la Roland Garros, românca va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 50.000 de euro.

În faza următoare, Begu va evolua în premieră cu jucătoarea croată în vârstă de 17 ani Ana Konjuh, locul 94 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de Margarita Gasparian (Rusia), locul 117 WTA, sportivă venită din calificări.

Luni mai este programat meciul din turul I dintre Cristina-Andreea Mitu, ultima jucătoare română de pe tabloul principal de simplu.

Simona Halep s-a calificat, duminică, în turul doi, aceeaşi perfomanţă înregistrând-o și Alexandra Dulgheru, luni, în timp ce Monica Niculescu a fost eliminată, tot luni, în primul tur al French Open.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita