Rareş Pop rămâne după gratii. Tribunalul Cluj a decis prelungirea arestului preventiv pentru fostul şef de la Controlul în Trafic pe regiunea de Nord-Vest

Data publicării:
rares pop

Situaţia s-ar putea schimba doar dacă contestaţia avocaţilor va fi admisă la instanţa superioară. Rareş Pop a fost trimis în judecată pentru şase infracţiuni, printre care abuz în serviciu, şantaj şi luare de mită.

"A intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, pentru a proteja, astfel, unele societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni", se precizează în comunicatul DNA.

Avocaţii acestuia au cerut de mai multe ori înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă fără succes.

"Proabil că este a 11-a dată, făcând un calcul succint în acest moment, când facem această solicitare. Pentru Rareş Pop am solicitat înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Este o măsură tot privativă de libertate, însă îi oferă acestuia posibilitatea de a locui acasă, practic, cu familia, ceea ce îşi doreşte el", a afirmat Geanina Costea Cuc, avocat.

Dosarul de corupţie a lui Rareş Pop va fi judecat la Tribunalul Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Surpriză. Secretarul Casei de pensii ar putea ajunge ministrul Muncii. Câștigă 12.000 de lei
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills