Timpark – benefic pentru finanțele Timișoarei. În primele șase luni au intrat în bugetul orașului 3,8 milioane de lei

Data publicării:
timpark

Sistemul Timpark este benefic pentru finanţele Timişoarei. Şoferii au adus bugetului local cu un milion în plus în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 3,8 milioane de lei a obţinut municipalitatea din parcarea prin SMS.

„Ceea ce urmează să facem este să folosim acești bani la construcția de parcări și există proiecte pentru aproximativ 600 de locuri de parcare pe care SDM urmează să le realizezedin fondurile pe care le obține din Timpark“, afirmă Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Unii şoferii spun că plata cu ora permite un rulaj mai mare al mașinilor în zona centrală a Timișoarei, în timp ce alții cred că tarifele sunt prea mari: ” „Consider că e bun, până la urmă. Dom'le, știu că stau o oră, trimit SMS la numărul respectiv și stau liniștit“, „Dacă era mai ieftin un pic, era mai ok”, – Cât plătești, cât ai plătit pe oră? ”Cam 79 de cenți”, – Ți se pare prea scump? ”Prea scump. Venim, poate, jumătate de oră, avem treabă aici, plătim atâta pentru jumătate de oră sau 10 minute, nu mi se pare correct. Deci, 20 de cenți ar fi ok“, „Am stat un sfert de oră, am trimis mesaj, am primit și mesaj înapoi să mă înscriu în baza lor de date, dar n-am apucat să fac chestia asta. Dar mi se pare ok, merge repede“, „Vine omul, stă o oră-două, pleacă“.

În Timișoara, sistemul de parcare Timpark funcționează de la începutul anului trecut. Există patru zone tarifare. În zona 0, șoferii plătesc 3 lei/oră, în zona 1 – 1.5 lei/ oră, în zona 2, câte 1 leu/oră, iar în zona 3 – 0.50 lei / oră. Prețul unui abonament general este de 42 de lei/lună și 448 de lei/an. Primele 15 minute de parcare sunt gratuite.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”