Secțiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 vor fi deschise duminică, 4 mai, între orele 7:00 și 21:00. Actele necesare pentru vot variază în funcție de locul unde se află alegătorii: pe teritoriul României sau în străinătate.
La alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 pot vota cetățenii români care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, au domiciliul sau reședința în România ori în străinătate și dețin un act de identitate românesc valabil.
Cu ce documente poți vota la alegerile prezidențiale 2025
Alegătorii din România își pot exercita dreptul de vot în baza unui act de identitate valabil în ziua votării precum:
- cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic;
- în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, potrivit AEP.
Cine poate vota cu pașaportul
Potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea președintelui României, la alegerile prezidențiale: „Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.”
Cu ce documente poți vota în străinătate la alegerile prezidențiale
La secțiile de votare din străinătate, alegătorii români pot vota cu unul din următoarele documente (valabile în ziua votului) :
- cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar;
- în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Cum votează românii care au cărți electronice de identitate
Prin art. II pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost eliminată de pe cărţile electronice de identitate în format tipărit menţiunea referitoare la adresa de domiciliu. Biroul Electoral Central a transmis o circulară cu o serie de precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate (CEI)
„În cazul persoanelor care îşi vor exercita dreptul de vot în baza unei asemenea cărţi electronice de identitate la o secţie de votare unde sunt înscrişi în lista electorală suplimentară, membrii biroului electoral al secţiei de votare se află în imposibilitatea de a completa cu informaţii probate de un înscris oficial rubrica destinată domiciliului alegătorului din respectiva listă electorală.
În aceste situaţii, în vederea identificării corecte a adresei de domiciliu a alegătorului, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să apeleze Centrul de suport tehnic asigurat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de unde va fi redirecţionat către Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor, care îi va comunica informaţiile privind domiciliul alegătorului necesare corectei completări a listei electorale suplimentare'',scrie în circulara BEC.
Cine nu are dreptul să voteze la alegerile prezidențiale
La alegerile prezidențiale din România nu pot vota următoarele categorii de persoane:
- Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu. Acestea sunt persoane care, prin hotărâre judecătorească definitivă, au fost declarate incapabile mental (total sau parțial) și puse sub interdicție. (Conform Codului Civil și legii electorale, aceste persoane nu au drepturi electorale.)
- Persoanele cărora li s-a interzis dreptul de vot. Dacă o persoană a fost condamnată penal și, prin hotărâre judecătorească definitivă, i s-a interzis dreptul de a alege (ca pedeapsă complementară), nu poate vota pe durata interdicției. Aceasta este o măsură individuală și temporară, decisă de instanță.
Alegătorii care nu se află pe liste pot vota cu condiții speciale:
- Cetățenii români fără domiciliu stabil sau cu acte expirate nu sunt automat excluși, dar trebuie să aibă un act valabil în ziua votului.
- Persoanele aflate în detenție pot vota doar dacă nu au interzis dreptul de vot și sunt sprijinite logistic de autorități pentru a o face (prin urnă mobilă).
Editor : C.S.