Anamaria Gavrilă îi cere lui Nicușor Dan să facă un control medical: Are privirea rătăcită. Ce spune candidatul independent la alegeri

Data actualizării: Data publicării:
ID296818_INQUAM_Photos_George_Calin
Anamaria Gavrilă, șefa POT. Foto. INQUAM Photos/ George Calin

Anamaria Gavrilă i-a cerut lui Nicușor Dan să facă teste medicale prin care să demonstreze că nu suferă de „nicio afecțiune psihică”. „Având în vedere mișcările bruște ale capului și privirea rătăcită, considerăm legitim ca opinia publică să primească o lămurire clară”, a scris președinta POT, pe Facebook. Mesajul vine după ce George Simion l-a făcut „autist” pe edilul Capitalei. În replică, Nicușor Dan a precizat că „e nevoie de bun simţ în politică”. Întrebat dacă a făcut vreodată un test IQ, el a spus că nu a făcut şi îi pare rău că nu l-a făcut la tinereţe, pentru că funcţiona ceva mai bine decât la 55 de ani.

Replica lui Nicușor Dan: „Cred că e nevoie de bun simţ în politică”

ACTUALIZARE 20.20 Nicuşor Dan a fost întrebat despre solicitarea publică făcută de lidera partidului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială Anamaria Gavrilă îi cere lui Nicușor Dan să declare public „că nu suferă de nicio afecțiune psihică”.

„Având în vedere comportamentele publice tot mai vizibile ale domnului Nicușor Dan, precum mișcările bruște și repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor și privirea rătăcită, care evită constant contactul vizual, considerăm legitim ca opinia publică să primească o lămurire clară.

Îl invităm, cu toată considerația, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate și că este dispus, dacă e cazul, să se supună unui control medical independent. Încrederea cetățenilor într-un candidat la președinție începe cu transparența și asumarea”, este mesajul postat de șefa POT, pe Facebook. 

Mesajul președintei POT vine după ce joi, aflat la Bruxelles, George Simion a refuzat să facă declarații unui jurnalist român, spunându-i: „aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, cu referire la contracandidatul său în cursa prezidenţială, Nicuşor Dan.

George Simion şi-a cerut scuze după ce a folosit în mod peiorativ termenul de „autist” cu referire la Nicuşor Dan.

„Nu cred că am folosit termenul corect şi îmi cer scuze faţă de persoanele neurodivergente”, a declarat candidatul AUR la prezidențiale, joi, în Belgia și a precizat că voia de fapt să folosească la adresa contracandidatului său apelativele „securist”, „nazist”, „marxist”, „coldist” şi „soroşist”.

Într-o primă reacție, Nicușor Dan a afirmat că nu avem voie să glumim cu acest termen şi că nu trebuie să ne raportăm la el altfel decât la o afecţiune faţă de care statul român trebuie să fie extrem de responsabil.

„Aici este o chestiune foarte, foarte serioasă. Autismul este o afecţiune de care suferă zeci de mii de români şi adulţi şi copii şi implicit familiile lor şi pur şi simplu nu avem voie să glumim cu acest termen, să ne raportăm la el altfel decât ca fiind o afecţiune faţă de care statul român trebuie să fie extrem, extrem de responsabil. Asta e tot răspunsul pe care îl dau.În ipoteza în care voi fi preşedinte această afecţiune ca şi alte afecţiuni trebuie să fie în atenţia statului român”, a declarat Nicuşor Dan, joi, la TVR. 

Întrebat dacă va face o plângere în acest caz, edilul Capitalei a răspuns: „Colegii meu s-au gândit la o sesizare la CNCD. O să evaluăm”.

Încă un derapaj al șefei POT

Recent, Anamaria Gavrilă a avut o ieșire nervoasă în Parlament și i-a amenințat pe jurnaliștii care încercau să-i pună întrebări legate de un parlamentar POT care şi-a anunţat demisia în plen, Dorin Popa.

„Voi sunteţi pe cale de dispariţie. Voi sunteţi o specie pe cale de dispariţie. Abia astept să vă văd gone” (plecați, n.r.), le-a răspuns atunci Anamaria Gavrilă reprezentanţilor presei.

Deputatul Dorin Popa, care a demisionat din grupul parlamentar şi din Partidul Oamenilor Tineri, a spus că lidera formaţiunii i-a trimis un mesaj de ameninţare, că o să intre cu capul în gard şi s-ar putea să rămână fără răsuflare.

Gavrilă a spus că Popa minte și că acest presupus mesaj „nu există”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Decizia radicală luată de familie la înmormântarea lui Felix Baumgartner. Nimeni nu are voie să se apropie...
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Pro FM
Sia, surprinsă de mână cu un tânăr de 28 de ani, la patru luni de la divorț. Artista, festival de gesturi...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Războinicul cazac: povestea nefardată a lui Oleksandr Usyk, campionul alungat din Crimeea ocupată de ruși
Newsweek
Familie de magistrați cu 50.000 lei/lună pensii speciale. Soțul are și 17.000 lei salariu de la stat
Digi FM
Dezvăluirea surprinzătoare a regelui Charles: "Sunt rudă cu Vlad Țepeș". Ce i-a povestit unui actor de la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Denise Richards, în mijlocul unui scandal de proporții. Soțul ei o acuză de infidelitate: „Plănuia să-și...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...