Trump amenință din nou cu tarife: Atacă sectorul auto, cu taxe de 25%

G.C. Data publicării:
trump valuta economie
sursa: profimediaimages.ro/

Președintele american Donald Trump transmite că administrația sa ar putea impune tarife de aproximativ 25% asupra mașinilor importate. Semiconductorii și medicamentele vor fi, de asemenea, supuse unor taxe mai mari, a declarat Trump reporterilor în cadrul unei conferințe de presă marți.

Casa Albă a amenințat constant cu tarife de când Trump s-a întors la putere luna trecută, promițând să reechilibreze ordinea economică globală în favoarea Americii. Noile taxe vor fi stabilite până pe 2 aprilie, a mai adăugat liderul american.

Cu toate acestea, în pofida amenințărilor, o serie de tarife anunțate nu au fost încă implementate, în condițiile în care economiștii și mediul de afaceri îndeamnă administrația Trump să reconsidere măsurile. Taxele asupra importurilor din Canada și Mexic au fost amânate în mod repetat; taxele pentru oțel și aluminiu, anunțate săptămâna trecută, nu vor fi aplicate până luna viitoare; iar un val de așa-numite tarife „reciproce”, anunțat tot săptămâna trecută, nu va intra în vigoare înainte de aprilie, scrie The Guardian.

Întrebat marți dacă a decis nivelul tarifelor impuse asupra importurilor de automobile, Trump a spus că „probabil” va face un anunț pe 2 aprilie, „dar va fi în jur de 25%”. Întrebat despre tariful propus pentru semiconductori și produsele farmaceutice, Trump a răspuns: „Va fi de 25% sau mai mult și va crește substanțial pe parcursul unui an”.  

El a explicat că această creștere treptată este menită să atragă producătorii în SUA. „Când vin în Statele Unite și își deschid o fabrică aici, nu există nicio taxă vamală.”  

Directorii din sectorul auto au avertizat că planul administrației privind tarifele riscă să afecteze economia americană. O taxă de 25% asupra Mexicului și Canadei „va crea un haos în industria americană, așa cum nu am mai văzut vreodată”, a declarat Jim Farley, CEO Ford, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe pentru investitori la New York.

Frustrări mai vechi

Trump s-a plâns de mult timp de ceea ce consideră a fi un tratament nedrept al exporturilor auto americane pe piețele externe. De exemplu, Uniunea Europeană aplică o taxă vamală de 10% asupra importurilor de vehicule, de patru ori mai mare decât tariful SUA de 2,5% pentru mașinile mici, de pasageri. Totuși, SUA percep o taxă de 25% pe camioanele importate.

Șeful comerțului din UE, Maros Sefcovic, se va întâlni miercuri la Washington cu oficialii americani – secretarul Comerțului Howard Lutnick, Jamieson Greer (nominalizat de Trump pentru funcția de Reprezentant al Comerțului SUA) și directorul Consiliului Economic Național, Kevin Hassett – pentru a discuta despre tarifele propuse de Trump.

Întrebat dacă UE ar putea evita taxele reciproce pe care le-a propus săptămâna trecută, Trump și-a reiterat afirmația potrivit căreia blocul comunitar ar fi semnalat că va reduce tarifele asupra mașinilor americane la același nivel cu cele ale SUA, deși oficialii europeni au negat acest lucru.

El a declarat că va face presiuni asupra oficialilor UE pentru a crește importurile de mașini și alte produse din SUA.

O taxă de 25% asupra importurilor auto ar reprezenta un punct de cotitură pentru industria auto globală, care se confruntă deja cu incertitudini din cauza politicilor comerciale ale lui Trump, scrie Reuters.

Un scenariu similar s-a desfășurat în 2018 și 2019, în timpul primului mandat al lui Trump, când Departamentul Comerțului a efectuat o investigație privind securitatea națională în ceea ce privește importurile auto și a concluzionat că acestea slăbesc baza industrială internă. Trump a amenințat atunci cu taxe de 25% asupra importurilor auto, dar în cele din urmă nu a luat nicio măsură.

Cu toate acestea, unele dintre cercetările realizate în cadrul investigației din 2018 ar putea fi reutilizate sau actualizate ca parte a unui nou efort de impunere a tarifelor asupra industriei auto.