Crescătorii de ovine/caprine pot accesa subvențiile acordate de APIA dacă depun cereri pe adresa instituției până pe 21 martie

Alexandru Gologan Data publicării:
ovine finantare
sursa: gettyimages.com/

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primeşte, până la 21 martie 2025 inclusiv, cereri din partea potenţialilor beneficiari ai sprijinului financiar acordat în regim de urgență pentru creştere ovinelor/caprinelor într-un mediu afectat fenomene climatice extreme.

Schema de sprijin se aplică pe întreg teritoriul României şi are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creşterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice suferite ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile înregistrate în perioada septembrie 2023 şi august 2024.

Resursele financiare alocate prin această subvenție sunt de 238,8 milioane de lei, echivalentul sumei de 48 de milioane de euro. Din această sumă, 107,5 milioane de lei sau 21,6 milioane de euro, reprezintă finanţare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă, iar 131,5 milioane de lei sau 26,4 milioane de euro se asigură prin bugetul de stat.

Cererile se depun la Centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul Bucureşti, unde solicitantul a depus cererea de plată pentru anul 2024 / pe raza judeţului unde solicitanţii au sediul social/domiciliul sau unde deţin exploataţia cu efectivul cel mai mare.

Cum se completează cererile | Sumele sunt alocate în funcție de efectivele deținute

Centrele APIA pun la dispoziţie cereri pretipărite, inclusiv documentul transmis electronic de utilizatorii Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA). Acestea se vor înmâna personal beneficiarului în vederea verificării, completării coordonatelor bancare/trezorerie, însuşirii, asumării datelor şi a semnării acestora.

Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul", vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar.

Sprijinul financiar de urgenţă este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin şi se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploataţie - 300 capete/beneficiar, obligatoriu însemnate printr-un cod ANSVSA.

Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgenţă calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiţia să deţină minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploataţie, marcate prin cod ANSVSA.

Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgenţă se efectuează până la data de 30 aprilie, cu posibilitatea efectuării plăţii şi după această dată, însă numai pentru conturile invalide şi nu mai târziu de 30 iunie 2025.