Este oficial: Trump a semnat decretul prin care oferă zboruri gratuite migranților ilegali ca să părăsească SUA

Președintele american Donald Trump a dus la următorul nivel lupta împotriva imigranților ilegali: le oferă curse aeriene gratuite către țările în care doresc să ajungă cu condiția de a părăsi imediat Statele Unite.
Trump vrea să facă din expulzarea masivă a străinilor fără forme legale de rezidență în SUA o chestiune voluntară.
„Facilităm la maxim plecarea străinilor aflați în situaţie ilegală. Astfel, toate aeroporturile din țară vor oferi la cerere o cursă gratuită în afara granițelor noastre, acolo unde solicită imigrantul. Atâta timp cât zborul nu este intern, puteţi merge unde doriţi”, a transmis Trump.
Președintele american a subliniat faptul că cei care vor rămâne pe teritoriul SUA nu vor mai avea de ales și vor fi expulzați acolo unde doresc autoritățile statului. Totuși, Trump a lăsat o portiță deschisă celor care cooperează, astfel că într-o zi vor putea reveni în SUA legal, relatează The Washington Post.
Anterior, administraţia Trump anunța că oferă 1.000 de dolari imigranţilor care pleacă benevol, pe lângă asigurarea cheltuielilor de transport către țările de destinație.
De la preluarea celui de-al doilea mandat, liderul de la Casa Albă a făcut din lupta contra imigraţiei ilegale o prioritate, în contextul în care a motivat că țara este invadată de infractori periculoși veniţi din străinătate. Însă programul său de expulzări a fost contracarat sau frânat de numeroase decizii ale justiţiei americane.