„Inacceptabil”: Consiliul Superior al Magistraturii critică proiectul de lege privind pensiile magistraţilor

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
pensii romania
sursa: gettyimages.com/

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii cataloghează drept „inacceptabil” faptul că independența justiției constituie o temă predilectă de discuție în campania electorală.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a eliminat tabelele prin care se eşalona vârsta de pensionare a magistraţilor, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare. A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraţilor şi a fost acceptat un amendament al USR în acest sens.

Președintele Comisiei pentru muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon, a precizat că, începând cu data de 1 ianuarie 2026, toți magistrații se vor pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. 

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării", se arată în acest amendament.

Proiectul de lege va pleca spre dezbatere la Senat, care este for decizional în acest caz.

Reacția CSM

„În contextul procedurii parlamentare derulate în legătură cu Propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări:

Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale.

Modul în care puterea legiuitoare se raportează la autoritatea judecătorească printr-un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept plasează în derizoriu principiul cooperării loiale care trebuie să caracterizeze activitatea autorităților publice.

În același timp, este de neînțeles maniera în care de la o zi la alta se modifică esențial și intempestiv elemente fundamentale ale statutului magistratului, de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar.

Este inacceptabil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală”, a transmis, miercuri, CSM.