Liber de la guvern la împușcat animale după Paște

Adam Gheorghe Data publicării:
Capra neagra
Foto: Profimedia

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a inițiat un proiect de ordin de ministru, privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada mai 2024 – 14 mai 2025. Actul normativ are în vedere și cotele de animale sălbatice (cerbi, mistreți, păsări etc.) care se pot recolta pe parcursul întregului an.

Ministerul a pus ieri în dezbatere publică proiectul, iar acesta rămâne acolo pentru 10 zile, ceea ce înseamnă că poate fi semnat în prima zi lucrătoare de după Paște.

Cităm din proiect. În scopul prevenirii pagubelor produse de mistreț culturilor agricole și pentru prelevarea de probe biologice, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă recoltarea acestora în orice perioadă a anului.

Pe întreg teritoriu României, recoltarea exemplarelor de mistreț se realizează obligatoriu din ambele sexe, urmărindu-se realizarea în proporție de 50% din fiecare. Recoltarea exemplarelor de femele se va realiza atât din categoria celor adulte cât și din cele sub-adulte.

Pentru diminuarea efectelor negative pe care speciile de pradă le au asupra efectivelor de căprior, iepure, fazan și potârniche, se recomandă ca gestionarii fondurilor cinegetice să organizeze și să desfășoare lunar, în perioada legală de vânare, acțiuni având ca scop realizarea integrală a cotelor de recoltă aprobate pentru speciile vulpe și șacal precum și combaterea câinilor hoinari și a pisicilor sălbăticite.

Recoltarea mistreților și a exemplarelor din speciile șacal și vulpe se realizează de gestionarii fondurilor cinegetice, atât cu vânători, cât și cu personal de specialitate al gestionarului.

Numărul maxim de exemplare care poate fi vânat/zi/vânător pentru speciile ieruncă guguștiuc, cioară de semănătură, cioară grivă, coţofană, gaiță și stăncuță este de 25 exemplare, excepție făcând specia ieruncă, din care se poate recolta doar un exemplar/zi/ vânător.

Cotele de vânătoare aprobate pentru perioada de vânătoare 2024/2025 sunt următoarele:

  • cerb comun 6.300,

  • cerb lopătar 1.348,

  • capră neagră 641,

  • mistreţ 22.642,

  • iepure 98.451,

  • fazan 145.870,

  • potârniche 20.068,

  • viezure 4.742,

  • vulpe 63.208,

  • câine enot 11,

  • şacal 29.089,

  • jder de copac 647,

  • dihor 1.208,

  • nevăstuică 1.103,

  • hermelină 331,

  • bizam 1.319,

  • ieruncă 840,

  • guguștiuc 235.433,

  • cioară de semănătură 246.754,

  • cioară grivă 162.009,

  • coţofană 199.669,

  • gaiță 49.358,

  • stăncuță 38.409.

Potrivit datelor MMAP, în ultimii cinci ani au fost împușcați 7.592 cerbi lopătari, 21.355 cerbi comuni, 294.262 coțofene, 257.247 ciori grivă, 288.925 ciori de semănătură, 25.962 stăncuțe, 622 de ierunci, 279.017 guguștiuci și 37.866 de gaițe.

Din toate aceste cifre rezultă că pentru anul în curs, la anumite specii sunt prevăzute cote mai mari decât în perioada ultimilor cinci ani, cumulat.