Nicuşor Dan: Justiția trebuie să-și facă datoria în dosarul Mineriadei. Fostul președinte Iliescu se află la terapie intensivă

Redacția Digi Economic Data publicării:
nicusor dan
sursa: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan susține că Mineriada din 13 - 15 iunie 1990 rămâne unul dintre cele mai dureroase momente din istoria post-decembristă și justiţia are datoria de a face lumină în acest dosar.

În cursul dimineţii de vineri, preşedintele Nicuşor Dan a depus coroane de flori la Monumentul dedicat memoriei victimelor Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 şi la Monumentul „Kilometrul zero al democraţiei".

„Nici până astăzi, după 35 de ani, Justiţia nu a pronunţat o hotărâre definitivă în dosarul Mineriadei. Lipseşte un verdict care ar închide atâtea traume şi suferinţe. Justiţia are datoria de a face lumină nu doar pentru a identifica şi sancţiona vinovaţii, ci şi ca un gest obligatoriu de respect faţă de dreptul societăţii româneşti de a cunoaşte adevărul. Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte pentru democraţie şi libertate, pe toţi cei care au pus aceste idealuri mai presus de propriile vieţi", a transmis şeful statului.

Evenimentele violente din 13 - 15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă cu numele de "Mineriada din 13-15 iunie 1990" şi se referă la reprimarea, de către forţele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piaţa Universităţii din acea perioadă.

Manifestaţiile din piaţă, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu şi începuseră încă din 22 aprilie 1990, odată cu Fenomenul Piaţa Universităţii.

Iliescu se află internat la terapie intensivă

Fostul preşedinte Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, s-a prezentat benevol la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" în vederea efectuării unor investigații, după ce a acuzat dificultăți respiratorii.

„Situaţia medicală a domnului Ion Iliescu impune menţinerea internării în secţia de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare. Facem precizarea că este vorba despre un pacient foarte fragil, cu multiple boli cronice asociate. Starea generală se menţine staţionară, în continuare cu necesar de oxigen", au transmis reprezentanții spitalului.