„Moștenirea” lui Elon Musk: Cinci moduri prin care cel mai bogat om din lume a schimbat Casa Albă

Perioada petrecută de Elon Musk în administrația Trump se apropie de final, după 129 de zile tumultuoase în care cel mai bogat om al lumii a tăiat drastic cheltuielile guvernamentale și a stârnit ample controverse.
Deși perioada petrecută de Musk alături de Trump s-a întins pe doar patru luni, activitatea sa în cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) a bulversat aparatul federal și a avut un impact care a depășit granițele Washingtonului.
La începutul acestei săptămâni, miliardarul i-a mulțumit lui Donald Trump, pe platforma sa X, pentru perioada petrecută la DOGE, iar Trump a anunțat că vineri va susține o conferință de presă la Casa Albă, scriind: „Aceasta va fi ultima sa zi, dar nu chiar, pentru că va fi, mereu, cu noi, ajutând în permanență.”
Reducerea cheltuielilor federale
Musk a acceptat postul în administrația Trump cu o singură misiune: reducerea cheltuielilor guvernamentale. Ținta sa inițială a fost „cel puțin două trilioane de dolari”, apoi a scăzut la un trilion și în final la 150 de miliarde, potrivit BBC.
Până în prezent, DOGE susține că a economisit 175 de miliarde de dolari prin vânzări de active, anulări de contracte de închiriere și granturi, eliminarea plăților nejustificate și a fraudelor, simplificări de reglementări și reducerea personalului federal cu 260.000 de persoane din totalul de 2,3 milioane.
Totuși, aceste cifre nu sunt întotdeauna susținute de dovezi clare.
Tăierile au generat haos și controverse, uneori instanțele federale blocând concedierile în masă.
Linii neclare între afaceri și politică
Prezența lui Musk – un „angajat guvernamental special”, cu companii ce au contracte cu guvernul – a ridicat întrebări legate de potențiale conflicte de interese.
Imperiul său include SpaceX, care are contracte de 22 miliarde de dolari cu guvernul SUA. De asemenea, Casa Albă a fost acuzată că i-a făcut reclamă și companiei Tesla, prezentându-i vehiculele pe peluza Casei Albe în martie.
Un impuls pentru izolaționismul american
Pe plan global, activitatea lui Musk la Doge s-a simțit cel mai mult după ce peste 80% din programele USAID au fost eliminate în urma unui audit de șase săptămâni. Restul au fost transferate la Departamentul de Stat.
Tăierile au făcut parte din efortul administrației Trump de a alinia cheltuielile externe la politica „America First”.
Programe afectate includ: cantine sociale în Sudan, burse pentru femei afgane refugiate și clinici pentru persoane trans în India.
Conspirații și dezinformare
Prezența lui Musk la Casa Albă a evidențiat și pătrunderea dezinformării la cel mai înalt nivel al administrației.
De exemplu, Musk a susținut teoria falsă potrivit căreia rezervele de aur ale SUA ar fi fost furate din Fort Knox. Mai recent, a promovat teorii nefondate despre un presupus „genocid” al populației albe din Africa de Sud, informații ce au ajuns în Biroul Oval, unde Trump i le-a prezentat președintelui sud-african Cyril Ramaphosa.
Diviziuni în interiorul echipei Trump
Deși Trump l-a susținut public pe Musk, prezența acestuia a generat tensiuni în interiorul cabinetului.
„Unii sunt de acord cu Elon, alții nu”, a spus Trump într-o ședință în februarie. „Dacă nu sunt, să spună.” Nimeni nu a reacționat.
Rămâne de văzut care vor fi efectele activității sale pe termen lung. Momentan, Musk se întoarce în mediul de afaceri, în special la conducerea Tesla, care a suferit pierderi istorice pe fondul implicării sale politice.