APCE acuză Hidroelectrica: „Cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o vinde aproape dublu altor consumatori”

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și furnizor pentru aproximativ 600.000 de clienți finali, a anunțat recent că, începând cu 1 aprilie 2025, va aplica o ajustare a prețului energiei electrice furnizate. Compania impune prețuri diferite și discriminatorii pentru aceeași energie, acuză Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE), „cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori”.
Potrivit unui comunicat de presă, APCE spune că Hidroelectrica vrea să plătească un tarif mai mic pentru energia injectată în rețea de prosumatorii care au ales această companie ca furnizor de energie.
„Astfel, compania stabilește două tarife pentru energia activă în aceeași perioadă de timp:
- 0,45329 lei/KWh pentru consumatorii de energie
- 0,28329 lei/KWh pentru prosumatori
Prin acest artificiu, Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori. A.P.C.E. atrage atenția că stabilirea a două tarife de achiziție diferite a energiei pentru consumatori este ilegală”, transmite asociația.
Prosumatorii sunt consumatori finali conform legii, amintește Asociația Prosumatorilor. „Conform definiției prosumatorului din Legea nr. 123/2012, art. 3, pct. 95, prosumatorul este un client final, la fel ca toți ceilalți consumatori finali definiți de lege la pct. 20: Client final – orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de «client final» și «consumator» sunt echivalente. Cu alte cuvinte, prețul energiei electrice vândute clienților finali de către S.C. Hidroelectrica S.A. nu se stabilește pe baze clare și transparente, ci într-un mod discriminatoriu, în funcție de cine o cumpără”.
Totodată, asociația va informa Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Până la momentul redactării acestui material, Hidroelectrica nu a răspuns solicitării DigiEconomic pentru un punct de vedere.