Date BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1,5% în luna mai

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în mai cu 1,5% față de aprilie (1% în termeni reali), până la nivelul de 431,750 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,2%, a crescut cu 2,6% (0,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro), arată datele publicate, joi, de Banca Națională a României (BNR).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 9,7% (4% în termeni reali), pe seama majorării cu 11,3% a componentei în lei (5,6% în termeni reali) și cu 6,2% a componentei în valută exprimată în lei (4,3% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna mai de 3,4% față de luna aprilie, până la 260,402 miliarde lei. În raport cu luna mai 2024, acesta s-a majorat cu 21,5% (15,2% în termeni reali).
De asemenea, depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în mai cu 0,8% față de luna anterioară, până la nivelul de 634,418,3 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului trecut s-au majorat cu 7,1% (1,6% în termeni reali). Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,6% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 2,4% față de luna aprilie 2025, până la 428,899 milioane lei. Comparativ cu luna mai 2024, acestea s-au majorat cu 2,5% (-2,8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor au scăzut cu 2,9% față de luna anterioară, până la 249,518 milioane lei, și au crescut cu 8% (2,4% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 1,8% (până la 179,381 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna mai 2024, au înregistrat o diminuare de 4,3% (-9,3% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii mai 2025 un sold de 749,940 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4 în termeni reali) față de luna aprilie 2025, iar în raport cu mai 2024 s-a majorat cu 8,7% (3,1% în termeni reali).