Alegeri parlamentare 2024: Planurile principalelor partide privind economia

Românii din țară și diaspora au votat duminică, 1 decembrie, la alegerile parlamentare, pentru a-și alege reprezentanții în Camera Deputaților și Senat pentru următorii patru ani. DigiEconomic prezintă o parte dintre măsurile propuse de principale partide în ceea ce privește economia.
De ce sunt importante aceste alegeri? România este o republică semi-prezidențială, organizată conform principiului separației puterilor în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Parlamentul adoptă sau respinge Legi, numește membrii Guvernului și ai altor instituții cruciale democrației și poate răsturna guverne prin moțiuni de cenzură. Documentele care trec de Parlament trebuie aprobate și de președinte. Sistemul electoral este unul proporțional, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții. Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.
„O Românie pentru toți, nu doar pentru unii” - USR
Principalele măsuri din programul economic al partidului vizează reducerea taxelor concomitent cu reducerea cheltuielilor statului, debirocratizarea, folosirea fondurilor din companiile de stat și resursele naturale pentru sistemul de pensii și construcția de infrastructură națională și locală.
USR propune eliminarea taxelor pentru toate salariile pe echivalentul salariului minim. De asemenea, pentru PFA-uri și alte forme de derulare a activităților independente, măsura principală propusă de USR este plafonarea contribuțiilor obligatorii (CAS și CASS) la echivalentul a 12 salarii minime. În ceea ce privește cheltuielile publice, USR promovează o viziune radicală de eficientizare a aparatului de stat, printr-o reducere semnificativă a numărului de ministere, agenții și poziții redundante din administrație.
Mai mult, potrivit Fundației Romanian Business Leaders, USR adoptă o politică de austeritate investițională, propunând eliminarea programelor considerate neproductive, și consideră prioritare alocările în funcție de impact economic imediat și evitarea investițiilor care nu aduc beneficii directe contribuabililor.
„Asigurăm un cadru predictibil și transparent care să faciliteze susținerea activităților de extracție a gazelor naturale în Marea Neagră, începerea exploatării cât mai rapide a zăcămintelor de gaze naturale onshore neutilizate”, este o altă măsură promisă de USR.
Partidul mai promite să îmbunătățească schemele de finanțare pentru fermierii și asocierile care distribuie direct consumatorilor din orașe și să valorifice producțiile micilor fermieri prin simplificarea cadrului legislativ.
Programul de guvernare PSD
PSD promite că România va fi integrată deplin în Spațiul Schengen și în OCDE, iar că Produsul Intern Brut va depăși 465 miliarde de euro până în 2028 și peste 500 miliarde de euro până în 2029. Mai mult, își propune ca investițiile publice să se ridice la peste 120 miliarde de euro în următorii patru ani și la peste 155 miliarde euro în 5 ani, iar investiții străine directe să ajungă la 32 miliarde de euro (peste 4 ani), respectiv 40 miliarde de euro în 5 ani.
PSD propune și multe programe de investiții care, acumulate, ar presupune miliarde de euro, precum dezvoltarea mediului de afaceri, susținerea industriei grele, susținerea firmelor românești care vor participa la reconstrucția Ucrainei, dezvoltarea modelelor de aparate de zbor și lansarea producției de drone românești sau formarea de specialiști în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică, formarea cadrelor didactice, accesul la resurse educaționale, laboratoare, echipamente, parteneriate între companii de tehnologie și universități;
De asemenea, partidul mai include în programul său următoarele aspecte: impozitul pe venit rămâne 10%, impozitul pe profit rămâne 16%, ota generală de TVA rămâne 19% și se menține cota redusă de TVA la bunurile și serviciile din prezent, impozitele pe proprietate rămân nemodificate și menținerea pragului de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi.
Printre măsuri se mai regăsesc: Reducerea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile mai mici de 5.700 de lei brut în prezent, respectiv 6.050 în 2025 și 8.500 în 2029, și reducerea contribuției pentru sănătate (CASS) la salariile membrilor familiilor cu copii.
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor publice, PSD propune o abordare de raționalizare a cheltuielilor prin prioritizarea proiectelor de investiții bazate pe impactul lor economic și social, introducerea unui buget bazat pe rezultate și flexibilizarea fiscalității pentru investițiile strategice, arată Fundația Romanian Business Leaders.
„Reconstruim România” - AUR
AUR promite atingerea mediei europene a PIB/locuitor în metodologie PPS în următorii 8 ani, dublarea cifrei de afaceri globale realizată de companiile din România în următorii patru ani, precum și atingerea pragului de 2.000 de euro pentru salariul mediu net în următorii patru ani, „bazat pe creșterea productivității muncii până la nivelul mediu european”.
De asemenea, planul partidului mai include o rată medie anuală a creșterii economice reale de 3%, pentru următorii patru ani, dublarea Produsului Intern Brut nominal până în 2031, reducerea deficitului bugetar la 3%, precum și reducerea nivelului datoriei guvernamentale în PIB la valori sub 50% din PIB.
„România sigură și prosperă” - PNL
La capitolul economie, PNL susține menținerea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani și promite să implementeze „reforme fiscale pentru stimularea angajaților”, precum permiterea companiilor să distribuie acțiuni sub formă de dividende. „Implementarea unui cadru legal pentru distribuirea dividendelor sub formă de acțiuni ar stimula retenţia angajaților. Companiile ar putea beneficia de o flexibilitate mai mare în gestionarea profiturilor”, arată programul partidului.
PNL vrea să crească gradual contribuția la Pilonul 2 de pensii, de la 4,75% la 6% și arată că această măsură ar asigura „o mai bună securitate financiară pentru pensionari” și ar sprijini piețele de capital. În plus, vrea să dezvolte Pilonul 3 și Pilonul 4 de pensii, necesare „pentru diversificarea surselor de venit la pensie și reducerea presiunii asupra Pilonului 1 (pensia publică)”.
Pentru mediul de afaceri, partidul propune menținerea plafonului de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderile mici și mijlocii.
„Programul Rațiunii” - UDMR
Formațiunea care reprezintă maghiarii din România, UDMR, propune „Programul Rațiunii”.
Pe primul loc în acest program, partidul propune „Reducerea contribuției la asigurările de sănătate ar trebui să crească proporțional cu numărul de copii asumați”. UDMR oferă și un exemplu: o mamă care crește trei copii să plătească doar 5% în loc de 10% contribuție la asigurările de sănătate (CASS). În continuare, partidul propune acordarea de subvenții nerambursabile părinților care doresc să înceapă o afacere și eliminarea impozitării muncii part-time pentru părinții care revin în activitate.
Ce mai propune UDMR: „Statul să încurajeze munca, și să descurajeze fuga de muncă. În România, impozitul pe muncă este cel mai mare din Uniunea Europeană, iar colectarea TVA-ului este cea mai scăzută. Impozitele nu trebuie majorate, ci colectate”
Introducerea salariului bazat pe performanță, pe lângă cel pe oră, plafonararea contribuției la asigurările de sănătate (CASS), eliminarea suprataxării pentru munca part-time, precum și menținerea pragului de impozitare în vigoare pentru microînterprinderi.
Partidul mai propune ca taxele pe care le consideră inutile (cele pentru schimbarea actelor de identitate, pentru extrasul de carte funciară) să fie eliminate. Totodată, UDMR vrea ca veniturile realizate la nivel local să rămână la comunitățile locale.