Costul tarifelor lui Trump: comerțul global se pregătește de contracție în 2025

Alexandru Gologan Data publicării:
omc comert
sursa: profimediaimages.ro/

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a revizuit estimările privind evoluţia comerţului global în 2025, astfel că nivelul ascendent previzionat anterior se va transforma în mod dramatic într-o contracție, pe fondul noilor tarife americane.

Schimburile mondiale de bunuri vor înregistra o scădere de 0,2% în acest an, o schimbare radicală faţă de avansul de 3% prognozat în luna octombrie a anului trecut. 

Preşedintele SUA, Donald Trump, a introdus tarife vamale suplimentare la importurile de oţel, aluminiu şi autoturisme precum şi tarife globale extinse, după care a anunţat o suspendare surprinzătoare a taxelor care urmau să se aplice mai multor ţări. În schimb, războiul comercial cu China a fost intensificat, astfel că acum fiecare din cele două mari economii ale lumii aplică pentru produsele importate tarife vamale reciproce de peste 100%.

Potrivit OMC, dacă Trump reintroduce tarifele la nivelul maxim anunţat anterior, acest lucru ar reduce comerţul mondial cu bunuri cu 0,6 puncte procentuale, iar o nouă reducere de 0,8 puncte procentuale ar apărea din cauza efectelor secundare.

În astfel de situaţii comerţul mondial ar înregistra în acest an un declin de 1,5%, cel mai grav de după pandemie.

„Natura fără precedent a recentelor modificări în politica comercială impune ca previziunile să fie interpretată cu o prudenţă mai mare decât de obicei. Abia din 2026, comerțul și-ar putea reveni, dar creșterea va fi modestă, de 2,5%” apreciază reprezentanții OMC.

OMC a subliniat că perturbările apărute în schimburile comerciale dintre SUA şi China sunt aşteptate să conducă la o creştere a exporturilor chineze de bunuri spre toate regiunile, cu excepţia Americii de Nod, cuprinsă între 4% şi 9%. La rândul lor, alte ţări au oportunitatea de a ocupa locul liber apărut în SUA, în sectoare precum textile, articole de îmbrăcăminte şi echipamente electrice.

Potrivit estimărilor, comerţul cu servicii comerciale ar urma să crească cu 4% în 2025 şi cu 4,1% în 2026, cu mult sub precedentele estimări, care mizau pe un avans de 5,1%, respectiv 4,8%.