Economia Rusiei este slabă, dar rezilientă, spun economiștii. Mai e capabilă să susțină războiul?

De la invazia în Ucraina, în 2022, Rusia a suportat cele mai multe sancțiuni la nivel global, însă economia sa a dat dovadă de reziliență. Totuși, pe măsură ce ne apropiem de 2026, atmosfera se schimbă.
În 2024, economia Rusiei a crescut mai mult decât economiile tuturor țărilor din G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA, respectiv cu 4,3% anul trecut, comparativ cu 1,1% în Regatul Unit și 2,8% în Statele Unite. Această creștere a fost susținută de cheltuielile militare record ale Kremlinului.
Exporturile de petrol ale țării au rămas relativ stabile, întrucât livrările destinate anterior Europei au fost redirecționate către China și India. De asemenea, o „flotă fantomă”, cu proprietari și rute dificil de urmărit, a ajutat Moscova să ocolească sancțiunile impuse în alte părți.
Între timp, rubla a devenit cea mai performantă monedă mondială din acest an, cu o apreciere de peste 40%, potrivit Bank of America.
În pofida cifrelor, inflația persistă, dobânzile au crescut până la 20%, iar companiile nu găsesc suficienți muncitori. La nivel global, prețurile petrolului au scăzut, înainte ca actualul conflict dintre Israel și Iran să provoace o nouă creștere.
Ministrul economiei din Rusia a avertizat joi că țara se află aproape de recesiune. Unii analiști chiar au sugerat că economia s-ar putea îndrepta către colaps. Vezi și Mesajul lui Putin pentru miniștri și Banca Centrală: „Rusia nu trebuie, sub nicio formă, să cadă în recesiune”
Yevgeny Nadorshin, economist cu sediul la Moscova, a declarat pentru BBC News: „În general, va fi o perioadă destul de inconfortabilă până la sfârșitul lui 2026 și cu siguranță vor exista falimente”. Totuși, el prevede că declinul va fi moderat și califică ideea unei prăbușiri drept „o minciună totală”.
„Fără nicio urmă de îndoială, economia rusă a trecut prin recesiuni mai grave decât aceasta”, a mai spus economistul.
Nadorshin subliniază că rata șomajului în Rusia este la un minim istoric de 2,3% și probabil va atinge un vârf de doar 3,5% anul viitor. Prin comparație, rata șomajului în Regatul Unit era de 4,6% în aprilie. Totuși, el și alți economiști văd motive de îngrijorare, întrucât Rusia pare să fi intrat într-o perioadă de stagnare.
Rata inflației a fost de 9,9% în ultimul an până în aprilie, cauzată parțial de sancțiunile occidentale care au crescut prețul importurilor, dar și de lipsa forței de muncă, ce a dus la creșteri salariale.
Potrivit Școlii Superioare de Economie din Rusia, țara avea un deficit de aproximativ 2,6 milioane de lucrători la sfârșitul lui 2024 – în mare parte bărbați care fie au plecat la război, fie au fugit din țară pentru a-l evita.
Banca Centrală a majorat dobânzile la niveluri record în acest an pentru a tempera creșterea prețurilor – dar acest lucru a făcut mai dificilă finanțarea investițiilor de către companii.
În același timp, veniturile din petrol și gaze ale Rusiei au scăzut din cauza sancțiunilor și a prețurilor mai mici, fiind în declin cu 35% în mai față de anul precedent, potrivit cifrelor oficiale.
Toate acestea au contribuit la adâncirea deficitului bugetar, reducând capacitatea guvernului de a investi în infrastructură și servicii publice.
„Există un buget uriaș destinat armatei care nu poate fi atins”, explică András Tóth-Czifra, analist politic specializat pe Rusia. „Asta înseamnă că banii sunt redirecționați de la proiecte vitale de investiții în drumuri, căi ferate și utilități publice. Calitatea serviciilor oferite suferă vizibil.”
Rusia a făcut față mai bine decât se anticipa sancțiunilor occidentale, dar acestea continuă să tragă în jos economia, adaugă el.
Companiile rusești au dificultăți în a importa tehnologia necesară, iar industria auto a fost grav afectată. UE a interzis importurile de cărbune rusesc și a început să se îndepărteze de gazul rusesc, cu obiectivul de a renunța complet la importuri până în 2027.
„Nimic din toate acestea nu pare să afecteze grav capacitatea Rusiei de a purta război pe termen scurt”, spune Tóth-Czifra. „Dar ar putea afecta capacitatea economiei de a crește sau de a se diversifica în anii următori.”
Până acum, Kremlinul a minimalizat îngrijorările. La începutul lunii iunie, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că „stabilitatea macroeconomică” și „forța” a economiei sunt evidente. În aprilie, el susținea că economia se „dezvoltă destul de bine” datorită politicilor guvernamentale.