Hegseth (Pentagon): Europenii trebuie să investească mai mult în apărarea lor

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
bani investitii aparare tanc
sursa: gettyimages.com/

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, aflat în interes de serviciu în Europa, susține că statele din regiune ar trebui să investească mai mult în domeniul militar având în vedere amenințărilor actuale.

Anterior, preşedintele american Donald Trump a spus că doreşte ca ţările NATO să îşi mărească cheltuielile pentru apărare, invocând o ţintă de 5% din PIB, relatează Barron's.

„Continentul european merită să fie ferit de orice agresiune, astfel că toate țările ar trebui să investească mai mult atât în apărarea individuală cât şi în cea colectivă", a declarat liderul de la Pentagon.

Există un consens în Europa cu privire la necesitatea creşterii cheltuielilor militare, dar pragul de 5% este considerat nerealist. Prin comparație, ponderea dedicată de Statele Unite cheltuielilor de apărare este de aproximativ 3%.

Pete Hegseth vizitează în această săptămână două comandamente militare americane în Germania şi urmează să asiste la o reuniune a omologilor săi din NATO miercuri la Bruxelles, precum şi la o reuniune a Grupului de contact pentru sprijinul militarilor din Ucraina.