Liderii europeni nu se tem de tarifele americane: Vom lua măsuri proporționale pentru a contracara această amenințare

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
razboi comercial europa sua
sursa: shutterstock.com/

Spania și Franța au luat poziție în fața amenințării tarifare înaintate de administrația Trump și susțin că vor lua măsuri similare în eventualitatea în care taxele americane aplicate pe importuri intră în vigoare.

Uniunea Europeană va adopta măsuri proporţionale cu cele reprezentate de taxele vamale americane, consideră premierul spaniol, Pedro Sanchez.

„Ne vom apăra interesele în faţa celor care vor să atace economiile europene cu taxe vamale care sunt absolut nejustificate şi care ne ameninţă în mod indirect suveranitatea economică”, a declarat Sanchez, potrivit El Pais.

Replica a venit după ce președintele Donald Trump a sugerat faptul că încă se gândește dacă să aplice de la 1 aprilie tarife de 25% la importurile din UE, similar cu produsele taxate din Canada şi Mexic.

Liderul de la Casa Albă nu a precizat când vor intra în vigoare taxele pe importurile din UE, însă anunţul va fi făcut în curând.

Anterior, ministrul francez al Economiei, Eric Lombard, a dat asigurări că Uniunea Europeană va proceda la fel ca SUA dacă aceasta va introduce taxe vamale de 25% pentru produsele din UE, notează TV5Monde.