Nicușor Dan anunță tăierea unui miliard de lei din bugetul Primăriei Capitalei: „Solicit parlamentarilor să conteste legea” la CCR

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, atrage atenția că, prin proiectul de buget elaborat de coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR, Primăria Capitalei ar urma să primească 4 miliarde de lei în 2025, cu un miliard de lei mai puțin față de anul anterior. Edilul a solicitat, de asemenea, parlamentarilor să conteste legea bugetului național la Curtea Constituțională.
Într-o conferință de presă susținută vineri la sediul Primăriei Municipiului București (PMB), Nicușor Dan a cerut Guvernului să modifice proiectul de buget, astfel încât acesta să fie în acord cu „voința” exprimată de către bucureșteni la referendumul din 24 noiembrie, iar împărțirea banilor pentru București să fie făcută de către Consiliul General, nu de către Parlament, arată Agerpres.
„Solicit de asemenea parlamentarilor de bună credință să conteste legea bugetului național la Curtea Constituțională, pentru că există două decizii ale Curții Constituționale, hotărârea 2/2019 și decizia 682/2012, în care CCR spune expres că voința exprimată într-un referendum este obligatorie. O lege care nu respectă un referendum este neconstituțională”, a transmis Dan.
Nicușor Dan a mai explicat că, în anul 2024, s-au adunat 10 de miliarde de lei din impozitul pe venit colectat de la bucureșteni, iar din această sumă 5 miliarde de lei au ajuns la primăriile de sector, 4,7 miliarde de lei la PMB și 300 de milioane la Consiliul Județean Ilfov. De asemenea, prin taxe și impozite locale s-au colectat aproximativ 3 miliarde de lei, iar acestea au ajuns la primăriile de sector.
Edilul general a precizat că, în 2024, cele două subvenții pentru transportul în comun și termie au ajuns la 2,6 miliarde lei. În aceste condiții, Primăria Capitalei va putea acoperi doar subvențiile și plățile curente, neavând fonduri pentru investiții.
„Deci noi am avut 4,7 miliarde. Primăriile de sector au avut 8 miliarde. Dacă veți scădea din aceste 4,7 miliarde cele 2,6 pe care le-am dat pe cele două subvenții, veți vedea că primăriile de sector au avut 8 miliarde, iar noi am avut mai puțin de 2,5 miliarde. Pe proiectul de buget pe 2025, din cele 10 miliarde de la impozitul pe venit 3,8 miliarde ajung la PMB, 130 de milioane la CJ Ilfov, 4,8 miliarde la primăriile de sector și 1,4 miliarde la bugetul de stat.
Plătim 2,5 miliarde subvenții și rămânem cu 1,5 miliarde. Iar primăriile de sector au aproximativ 5 miliarde din impozit pe venit și 3 miliarde din taxe și impozite locale. Adică raportul real este de mai mult de cinci ori bani la primăriile de sector decât la PMB, în condițiile în care noi avem mult mai multe atribuții decât primăriile de sector”, a punctat el.
Nicușor Dan a menționat că, în 2023, PMB a primit 6,2 miliarde lei din impozitele și taxele bucureștenilor, iar în 2024 suma a scăzut la 5 miliarde. Conform proiectului de buget, anul acesta suma ar urma să se reducă și mai mult, la 4 miliarde.
Vezi și Buget 2025: O culegere de aspirații financiare, cu mici șanse să devină realitate, cred economiștii